Elevii din cinci clase de la Sibiu, Nocrich, Tilișca și Cisnădie au „ratat” simularea la Evaluarea Națională
Sursa: scoalatilisca.ro

Zeci de elevi de clasa a VIII-a nu s-au putut prezenta marți la simularea Evaluării Naționale la proba de matematică din cauza situației epidemiologice din județ. Este vorba despre copii care învață la școli din Sibiu, Cisnădie, Nocrich și Tilișca.

„Astăzi, 30.03.2021, între orele 9.00 și 11.00, în unitățile de învățământ cu clase gimnaziale din județul Sibiu a fost susținută simularea probei de matematică din cadrul examenului de Evaluare Națională 2021 pentru absolvenții clasei a VIII-a. Din cei 2 955 elevi care puteau susține această simulare au fost prezenți 2 505 elevi (84,77%) și 450 elevi (15,23%) au absentat”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Nu au existat probleme în privința organizării simulării la această probă, toate unitățile de învățământ cu clase gimnaziale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp. Nu au fost raportate situații de elevi eliminați sau elevi cu probleme de sănătate în timpul desfășurării probei.

Din cauza deciziei de carantinare emisă de către Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu în 19.03.2021, privind aprobarea scenariului de funcționare a unităților de învățământ din județul Sibiu în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, 8 elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Tilișca nu au susținut simularea examenului de Evaluare Națională. De asemenea, 16 elevi de la Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Sibiu, 22 elevi de la Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie, 20 elevi de la Școala Gimnazială Nocrich și 16 elevi de la Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu nu au participat la simularea EN8, proba pentru disciplina matematică, din cauza unor cazuri de elevi confirmați pozitiv.

Următoarea etapă a simulării examenului de Evaluare Națională 2021 pentru absolvenții clasei a VIII-a se va desfășura în 31.03.2021 (limba și literatura maternă).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică