Concurs pentru managerul spitalului - Componența comisiei la secret, pentru a evita ”intervențiile”

Spitalul Județean Sibiu este în continuare condus de un manager interimar. Florin Neag a fost numit în această funcție după ce Constantin Vlase și-a încheiat mandatul de conducere militară. Consiliul de Administrație a parcurs pașii necesari pentru organizarea concursului pentru funcția de manager general. Numele membrilor comisiei de examen, dar și cea pentru rezolvarea contestațiilor nu vor fi făcute publice, pentru a se evita posibilele ”intervenții”.

Comisia de examen va fi formată din trei persoane, conform legii. ”Președintele consiliului de administrație trebuie să facă parte din comisie, iar celelalte două persoane vor fi specialiști în domeniul managementului medical din afara județului Sibiu. O altă cerință legală este ca secretarul comisiei să fie tot din rândul consiliului de administrație și această responsabilitate mi-a fost propusă mie. Comisia de contestații, ce va putea analiza doar organizarea și desfășurarea concursului, trebuie să fie formată din alți membri decât cei din comisia de concurs. Aici avem un membru din cadrul consiliului de administrație și doi medici cu experiență managerială din județul Sibiu”, a anunțat Adrian Echert, membru al CA.

Concurs pentru managerul spitalului - Componența comisiei la secret, pentru a evita ”intervențiile”

În cadrul ședinței s-a făcut mențiunea ca identitatea membrilor celor două comisii să nu fie făcute publice pentru ”a nu găsi metode de a lua contact cu ei și pentru a exercita orice formă de presiune sau influență asupra lor”, spune Adrian Echert.

Cel mai probabil anunțul de concurs de va publica în Monitorul Oficial în data de 5 aprilie. Termenul limită pentru depunerea dosarelor va fi în jurul datei de 18 Mai. Concursul va fi în 2 Iunie și probabil până în 14 iunie se va finaliza toată procedura. În 26.04 se va publica rezultatul pe site-ul spitalului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică