comisia europeană: varianta britanică a coronavirusului este dominantă în ue
Foto: Profimedia Images

Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate, a semnalat miercuri că situaţia epidemiologică se menţine ”alarmantă” în multe state membre ale UE, din cauza variantei britanice a COVID-19, scrie Agerpres.

”Începem să vedem circumstanţe preocupante, evidenţiate prin creşterea numărului cazurilor în 19 state membre, al spitalizărilor în 15 şi deceselor în opt” state, a spus Kyriakides la o conferinţă de presă dedicată prezentării noilor reguli ale mecanismului european pentru controlul exporturilor de vaccinuri.

comisia europeană: varianta britanică a coronavirusului este dominantă în ue

”Aceasta conduce la o preocupare privind un al treilea val dacă situaţia continuă să se deterioreze. Prin urmare, ne putem aştepta ca numărul cazurilor şi al spitalizărilor să crească mai mult în săptămânile următoare şi ca mortalitatea, care s-a menţinut stabilă, să înregistreze o uşoară creştere”, a adăugat comisarul european.

Ea a menţionat în continuare că deşi rata transmiterii virusului se menţine la un nivel stabil, situaţia ”este preocupantă pentru că în ultimele săptămâni a fost observată o creştere a numărului (de îmbolnăviri) provocate de variantele” coronavirusului.

Varianta coronavirusului SARS-CoV-2 dominantă la ora actuală este cea britanică, aceasta fiind prezentă în 25 de state ale UE şi în unele ţări găsită în până la 80% din mostrele genomice secvenţiate. Tulpinile sud-africană şi braziliană au fost detectate în 18 şi, respectiv, nouă state din UE, cea braziliană fiind legată în special de călătorii.

Sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică