Nicolae Nan, fost președinte al Consiliului Județean Sibiu, deputat și senator, a încetat din viață miercuri dimineața. Acesta era infectat cu covid 19 și se afla de câteva zile internat în spital, în stare gravă.
Nicolae Nan a fost un adevărat personaj politic al Sibiului. A intrat în politică imediat după Revoluție și s-a făcut rapid remarcat. A ocupat mai multe funcții, iar relațiile sale din lumea politicii și a afacerilor l-au propulsat în top. Dar, mai apoi le-a folosit pentru a-i ajuta și pe alți sibieni să intre în această lume. Unul dintre aceștia este Nicolae Neagu, senator PNL de Sibiu.
”Mi-a fost extrem de apropiat. Am intrat în politică la insistențele lui, l-am respectat foarte mult, a fost un om deosebit. A lăsat o amprentă serioasă în județ, se poate spune că a fost cel mai redutabil om politic al Sibiului de după Revoluție. Munca lui a lăsat urme. În anii 90 a fost în prima constituantă, apoi prefect, președinte al CJ. Sala Transilvania este rezultatul administrației lui, corpul nou al bibliotecii Astra, parcul industrial Șura Mică”, spune Nicolae Neagu.