Se aprobă noul ghid de finanțare pentru Agenda Culturală - Cu mai multe modificări

Ghidul de finanțare pentru Agenda Culturală a fost supus dezbaterii publice, așa cum cere legea în fiecare an. De această dată însă, au fost aduse câteva modificări în ceea ce privește modalitatea de decontare, dar și eligibilitatea celor care aplică. Consilierii locali îl vor vota în ședința de la finalul acestei luni.

Una din cele mai importante modificări este felul în care sumele vor fi decontate de Primărie. Sumele care depășesc 150.000 de lei vor fi decontate în una, două sau trei tranșe, iar proiectele care primesc sub 150.000 de lei vor primi banii o singură dată.

O altă modificare o reprezintă eligibilitatea celor care aplică pentru finanțare nerambursabilă. Până acum cei care aveau un litigiu cu Primăria Sibiu nu puteau face acest lucru. De acum, doar cei care au o hotărâre definitivă în acest sens sunt opriți de la a depune un proiect.

Alegerea locațiilor în are se desfășoară proiectele finanțate prin Agenda Culturală este și ea modificată prin noul regulament. evenimentele vor putea fi organizate chiar dacă spațiul nu aparține Primăriei, dar nu se mai pot organiza în restaurante sau baruri unde participarea sibienilor este limitată de achiziționarea unui bilet sau consumație.

 

Ultima oră

Comentariul meu