planurile pentru primul oraș pe marte - când vom putea călători acolo
Sursa: abiboo_studio / Instagram

Au fost dezvăluite planurile pentru primul oraș sustenabil de pe Marte. Orașul vertical are case, birouri și spații verzi, toate construite pe o latură a unei stânci, pentru a proteja locuitorii de presiunea atmosferică și radiații, scrie Digi24.

Designul cuprinde un ansamblu de cinci orașe, iar capitala se numește Nüwa. Oxigenul este produs în mare parte de plante, alimentele sunt în proporție de 90% pe bază de plante, iar energia provine de la panouri solare, conform planurilor create de studioul de arhitectură ABIBOO.

planurile pentru primul oraș pe marte - când vom putea călători acolo

Marte are jumătate din mărimea Pământului. Dar cum am putea ajunge acolo? La fiecare doi ani există un interval câteva săptămâni când planeta se află la cea mai mică distanță de Pământ, astfel încât călătoria ar dura doar șase luni pentru a ajunge acolo.

Cu toate acestea, condițiile de pe Planeta Roșie sunt departe de a fi prietenoase. Presiunea atmosferică nu este potrivită pentru oameni, iar radiația este letală la suprafață, dacă nu ești la adăpost.

„A trebuit să facem o mulțime de analize bazate pe calcule și să lucrăm cu oamenii de știință pentru a încerca să înțelegem care sunt condițiile cu care ne vom confrunta”, spune fondatorul studioului de arhitectură ABIBOO, Alfredo Munoz.

„Ne confruntăm cu provocări care sunt specifice condițiilor de pe Marte. Una dintre ele este gravitația, care este doar la o treime față de gravitația de pe Pământ”, adaugă el.

Pe de altă parte, dioxid de carbon și apă pot fi obținute la suprafață.

„Apa este unul dintre marile avantaje pe care le oferă Marte, ne ajută la obținerea materialelor adecvate pentru construcție. Practic, cu apă și CO2 putem genera carbon, iar cu carbon putem genera oțel”, spune Munoz. Compania de arhitectură intenționează să utilizeze exclusiv materiale marțiene pentru construcție.

Planul orașelor de pe Marte face parte din proiectul organizat de The Mars Society și dezvoltat de rețeaua SONet, o echipă internațională de oameni de știință și cadre universitare. Studioul de arhitectură ABIBOO a creat proiectele pe baza celor mai recente cercetări științifice.

„Ce am învățat din planul unui oraș pe Marte pe deplin sustenabil ne dă idei și perspective despre lucruri pe care le-am putea face diferit pe Pământ”, spune Munoz.

Potrivit analizei companiei de arhitectură, construcția ar putea începe până în 2054 și ar putea fi încheiată până în 2100, când prima comunitate ar putea începe să locuiască acolo.

„Credem că este posibil din punct de vedere tehnic. Ceea ce necesită timp este mai mult asigurarea că există suficientă voință și colaborare în comunitatea internațională. Tebuie să fie ceva care provine și din sectorul privat, și din cel public, din locuri diferite, culturi diferite, pentru a ne asigura că există diversitate”, explică Munoz.

Sursa: Digi24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică