Majorat întrerupt de polițiști la Tălmaciu - Sărbătorita amendată
Sursa foto: ziare.com

O petrecere de majorat a fost întreruptă de polițiști în Tălmaciu. Sărbătorita a fost amendată cu 2.000 de lei, iar invitații au fost și ei sancționați.

Petrecerea a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un imobil din Tălmaciu. Șase persoane au fost invitate la majoratul fetei, una dintre ele fiind fugită din carantină.

Majorat întrerupt de polițiști la Tălmaciu - Sărbătorita amendată

„În noaptea de 17/18 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au identificat 6 tineri care participau la o petrecere într-un imobil de pe raza localității Tălmaciu. Organizatoarea, o tânără în vârstă de 18 ani, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei. De asemenea, în urma verificărilor desfășurate de către polițiști pentru stabilirea identității persoanelor participante, s-a constatat că unul dintre tinerii prezenți, în vârstă de 19 ani, din Tălmaciu, nu a respectat măsura carantinei, acesta fiind sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Totodată, ceilalți patru participanți au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 500 de lei fiecare pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică