Doi copii internați la ATI în Sibiu
foto: arhivă

Încă un copil a ajuns, în ultimele 24 de ore, pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu. În prezent, în județ, sunt 37 de adulți internați pe ATI.

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 21789 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 161 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 15796 de persoane, iar 781 persoane au decedat (6 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 280 de persoane, dintre care pe ATI 37 adulți și 2 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 770 de teste.

În ceea ce privește minorii, este vorba despre o fetiță care a fost internată la ATI cu COVID-19 joi, și despre un băiat care a fost internat vineri, potrivit Agerpres.

„Primul copil este o fetiţă de trei ani şi două luni. Al doilea copil internat în ATI COVID este un băiat in vârstă de 3 ani. La acest moment este stabil hemodinamic şi respirator. Evoluţia din punct de vedere al infecţiei este staţionară, internarea în ATI fiind necesară din cauza comorbidităţilor”, a explicat medicul Ioana Mătăcuţă pentru Agerpres.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1204 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 933 persoane în izolare la domiciliu.

Ultima oră