Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în ultimele 24 de ore, unui număr de 50 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.
De asemenea, în această perioadă peste 32 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajuor medical calificat SMURD.
Pompieri militari au intervenit în această perioadă pentru localizarea și lichidarea a 6 incendii după cum urmează:
- În jurul orei 8:45, un echipaj de pompieri militari cu o autospeciala de stingere și un echipaj SMURD au intervenit în municipiul Sibiu, str. Calea Șurii Mici pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism în timpul deplasării. Incendiul, care se manifesta generalizat la întreg autoturismul la sosirea forțelor, a fost lichidat în scurt timp. Nu au fost semnalate victime. A ars autoturismul în totalitate.
- În jurul orei 9:15, echipaje de pompieri militari din cadrul Punctului de lucru Avrig au intervenit de urgență pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (șură) din localitatea Cârțișoara. Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fără probleme și fără victime. În șură nu se aflau animale. Cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de un scurtcircuit electric.
- În jurul orei 10:45, salvatorii din cadrul Punctului de lucru Săliște au intervenit de urgență pentru localizarea și lichidarea unui incendiu zbucnit la hornul unei anexe gospodărești (camera centralei termice pe lemne). Intervenția promptă a pompierilor militari a condus la localizarea incendiului și înlăturarea pericolului de propagare la întreaga casă de locuit. A ars un perete exterior al spațiului centralei termice confecționat din lemn și lemne depozitate în apropierea hornului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată utilizarea coșului de fum neizolat corespunzător față de elementele combustibile.
- În jurul orei 11:50 pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență în municipiul Sibiu, Șos. Alba Iulia, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la bordul și în
interiorul unui autoturism. Incendiul a fost lichidat prompt, fără probleme deosebite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric. Ars aproximativ 30% din autoturism. Nu au fost semnalate victime. - În jurul orei 21: 50, pompierii Secției Mediaș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o stație de transformare din muncipiul Mediaș, str. Tineretului. La fața locului s-a constatat producerea unui scurtcircuit cu degajare de fum, pe care echipajele furnizorului de electricitate le-a remediat.
- În jurul orei 23:20, salvatorii din cadrul Detașamentului Sibiu au intervenit în municipiul Sibiu , str. Ștefan cel Mare pentru stingerea unui incendiu produs la un transformator electric. La fața locului s-a mobilizat și reprezentanți ai furnizorului de electricitate.
Totodată, salvatorii sibieni au intervenit în sprijinul cetățenilor printr-un răspuns prompt la un număr de 12 solicitări ca urmare a fenomenelor meteorologice generate de Codul Portocaliu de intensificări susținute ale vântului ce ating la rafală 90-110 km/h, ninsori abundente și viscol puternic în special la altitudini de peste 1500 m valabil până aseară în jurul orei 23:00 după cum urmează:
- Degajare copac căzut peste carosabil între localitățile Dumbrăveni și Viișoara;
- Degajare element de contrucție (tablă) de pe un bloc din municipiul Sibiu, str. Semaforului, care reprezenta un pericol pentru cetățeni.
- Degajare copac căzut pe carosabil la ieșirea din municipiul Mediaș, zona Hula Baznei;
- Intrarea în localitatea Metiș, degajare copaci căzuți peste carosabil;
- Degajare copaci căzuți peste carosabil, DJ 141B, între localitățile Biertan și Richiș;
- Degajarea element de tencuială, care pune în pericol cetățenii, de pe clădirea unei instituții publice din municipiul Sibiu, str. Gheorghe Barițiu.
- Degajare crengi și copac căzut pe drumul dintre localitățile Richiș și Pelișor;
- Degajare copaci la ieșirea din localitatea Răținari spre Păltiniș unde a intervenit membrii Serviciului Voluntar al localității Rășinari
- Evacuarea apei din pivnița unei gospodării din localitatea Tălmaciu;
- Evacuarea apei din pivnița unei gospodării din municipiul Sibiu, str. Zaharia Boiu.
- Degajare crengi și copac la ieșirea din municipiul Mediaș, DN 14A, în zona Hula Baznei.
- Evacuarea apei (în cursul nopții) din gospodăria și pivnița unui cetățean din municipiul Sibiu, str. Zaharia Boiu.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.