FOTO VIDEO Vreme de iarnă la mijloc de martie - La Sibiu va fi lapoviță și ninsoare până sâmbătă

Vremea rea va ține până sâmbătă, anunță meteorologii sibieni. În acest sens s-a emis un cod galben de precipitații valabil de joi până sâmbătă, dar și unul portocaliu, de vânt puternic, pentru toată ziua de miercuri. Ploaia se transformă în lapoviță, apoi pe timpul nopții va ninge. La munte ninge ”de-a binelea” și se circulă în condiții de iarnă.

De două zile plouă neîncetat la Sibiu, iar miercuri dimineața precipitațiile s-au transformat în lapoviță. Meteorologii spun că așa va fi până la noapte, când preponderent va ninge și se va depune zăpadă. Vremea rea cu precipitații care vor oscila între ploaie, lapoviță și ninsoare va ține până sâmbătă.

FOTO VIDEO Vreme de iarnă la mijloc de martie - La Sibiu va fi lapoviță și ninsoare până sâmbătă FOTO VIDEO Vreme de iarnă la mijloc de martie - La Sibiu va fi lapoviță și ninsoare până sâmbătă FOTO VIDEO Vreme de iarnă la mijloc de martie - La Sibiu va fi lapoviță și ninsoare până sâmbătă

Temperaturile vor fi mai mici decât normalul perioadei. Maximele nu vor trece de 4 grade celsius, iar noaptea vor fi în jur de 0 grade. Asta până în noaptea de vineri spre sâmbătă, când vor putea scădea până la -7 grade celsius.

Un Cod portocaliu a intrat în vigoare miercuri la ora 10:00, până la ora 23:00. În zona Carpaților Meridionali și de Curbură va continua să ningă abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. Este vizat și județul Sibiu.

FOTO VIDEO Vreme de iarnă la mijloc de martie - La Sibiu va fi lapoviță și ninsoare până sâmbătă FOTO VIDEO Vreme de iarnă la mijloc de martie - La Sibiu va fi lapoviță și ninsoare până sâmbătă FOTO VIDEO Vreme de iarnă la mijloc de martie - La Sibiu va fi lapoviță și ninsoare până sâmbătă

Meteorologii sibieni spun că nu sunt condiții de formare a poleiului, dar că drumul va fi totuși alunecos pentru că este acoperit cu mâzgă.

Ninsoare la munte

video
play-sharp-fill

Dacă în zonele joase ale județului este lapoviță, la minte ninge ca în mijlocul iernii. La Bâlea se înregistrează cel mai mare strat de zăpadă din țară, de 277 de centimetri, iar la Păltiniș zăpada care s-a  așternut este de 75 de centimetri. Cei care urcă aici pentru practica sporturile de iarnă sunt sfătuiți să circule cu atenție, pentru că ninge destul de tare, iar carosabilul este acoperit cu zăpadă.

 

 

 

Ultima oră