Pompierii din cadrul ISU Sibiu au intervenit în mai multe localități din județul Sibiu, acolo unde s-au identificat probleme cauzate de vântul puternic și ninsori. Mai multe drumuri au fost blocate după ce copacii au fost trântiți la pământ, pe carosabil.
În contextul Codului Portocaliu de intensificări susținute ale vântului ce ating la rafală 90-110 km/h, ninsori abundente și viscol puternic în special la altitudini de peste 1500 m, valabil până la ora 23:00, pompierii miiltari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au intervenit, până în momentul de față, în sprijinul cetățenilor printr-un răspuns prompt la un număr de 6 solicitări în județul Sibiu.
Au căzut copaci pe carosabil, astfel că pompierii au fost solicitați să intervină. Alte intervenții ale ISU Sibiu:
- Degajare copac căzut peste carosabil între localitățile Dumbrăveni și Viișoara;
- Degajare element de contrucție (tablă) de pe un bloc din municipiul Sibiu, str. Semaforului, care reprezenta un pericol pentru cetățeni.
- Degajare copac căzut pe carosabil la ieșirea din municipiul Mediaș, zona Hula Baznei;
- Intrarea în localitatea Metiș, degajare copaci căzuți peste carosabil;
- Degajare copaci căzuți peste carosabil, DJ 141B, între localitățile Biertan și Richiș;
- Degajarea element de tencuială, care pune în pericol cetățenii, de pe clădirea unei instituții publice din municipiul Sibiu, str. Gheorghe Barițiu.
De asemenea, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Rășinari au intervenit pe drumul dintre localitățile Rășinari și Păltiniș pentru degajarea unor copaci căzuți peste carosabil, care blocau traficul.
Măsuri și recomandări pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de ninsori abundente și temperaturi scăzute.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu recomandă sibienilor să aibă în vedere câteva măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă, ţinând cont de atenţionările meteorologice specifice sezonului rece, caracterizate de ninsori abundente şi vânt puternic;
– informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi evoluţia acestora, transmise de autorităţile centrale şi locale, respectiv de mass-media.
– evitaţi orice călătorie dacă nu este absolut necesară şi informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
– dacă plecaţi cu maşina, verificaţi funcţionarea sistemului de încălzire şi aveţi în vedere dotarea cu lanţuri antiderapante, pături, apă, lopată şi combustibil de rezervă;
În cazul în care autovehiculul este înzăpezit în afara localităţilor, trebuie să vă păstraţi calmul şi să luaţi următoarele măsuri:
– trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie, nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
– anunţaţi evenimentul la 112, indicând locul în care aţi rămas blocat;
– rămâneţi în autovehicul până la sosirea echipelor de salvatori;
– porniţi motorul şi sistemul de încălzire periodic pentru a menţine cald în interior, îndepărtând zăpada ce poate înfunda ţeava de eşapament;
– porniţi lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.
Informații importante de la ISU Sibiu
În cazul în care observați un eveniment ce poate pune în pericol viața ori bunurile materiale ale oamenilor, anunțați de îndată pompierii militari pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
În situația în care sunteți surprinși în zone deschise, trebuie să vă îndepărtați rapid de zona în care se manifestă fenomenele avertizate și să identificați un spațiu care garantează protecția.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermendiul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play și App Store precum și pe platforma www.fiipregatit.ro