Un copil de 15 ani din Vâlcea fugit de acasă, găsit în gară la Sibiu

Un copil în vârstă de 15 ani, domiciliat în județul Vâlcea, a fost găsit în gară la Sibiu după ce, în urmă cu șase zile a fugit de acasă.

La data de 15 martie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bujoreni au fost sesizați de un bărbat de 44 de ani, din satul Bogdănești, cu privire la faptul că, la data de 12 martie, fiul său de 15 ani, numitul OPREA IOAN-VALENTIN a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.

La câteva zile distanță, adolescentul a fost găsit pe raza municipiul Sibiu.

„În urma activităților investigativ-operative efectuate de polițiștii vâlceni și în colaborare cu polițiștii Biroului Transporturi Feroviare Sibiu s-a reușit identificarea minorului în gara C.F.R. din municipiul Sibiu. Din primele declarații a rezultat că pe timpul plecării minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni”, spun reprezentanții IPJ Vâlcea.

Ultima oră