donație de cărți pentru deținuții din arestul ipj sibiu - se delectează cu volume beletristice

Deținuții din arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu se pot delecta, de acum, cu volume de beletristică. Peste 300 de cărți au fost donate de către Biblioteca din Aiud cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului.

Câtă vreme stau în celule, deținuții din arestul IPJ Sibiu pot să citească. De curând, peste 300 de cărți au fost donate de către Biblioteca „Liviu Rebreanu” din Aiud pentru biblioteca centrului.

„Cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului, Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu a primit recent peste 300 de cărţi pentru biblioteca centrului. Volumele au fost donate centrului sibian de Biblioteca „Liviu Rebreanu” din oraşul Aiud, judeţul Alba, pentru ca persoanele aflate aici să petreacă timpul într-un mod cât mai folositor”, se arată pe pagina Mitropoliei Ardealului. donație de cărți pentru deținuții din arestul ipj sibiu - se delectează cu volume beletristice

Donaţia a fost posibilă prin implicarea consilierului de misiune din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Liviu Iulian Tarcău, care a adus cărţile donate de la Aiud şi le-a oferit centrului de la Sibiu. „Mulţumim Bibliotecii «Liviu Rebreanu» din Aiud pentru donaţia făcută şi în special domnului director Alin Florea pentru implicarea în această activitate. Sunt cărţi de beletristică şi vor fi folositoare celor care se află în arest preventiv sau sunt reţinuţi pentru o anumită perioadă de timp şi au nevoie de lectură şi alte activităţi educative”, a spus părintele Liviu Iulian Tarcău.

Sursa: Mitropolia Ardealului

Ultima oră

Comentariul meu