Consiliul Județean Sibiu implementează pentru prima dată finanțarea pentru Agenda Educațională a Județului. Ghidul de finanțare a fost suspus dezbaterii publice, tocmai pentru a i se aduce îmbunătățiri acolo unde este necesar. Doar că la discuția la care au participat zeci de directori ai școlilor din județ, cel care a fost cel mai vehement a fost Eugen Iordănescu, directorul Camerei de Comerț. De această dată însă, a vorbit din partea Europe Direct. Iordănescu a criticat dur felul în care a fost redactat ghidul de către cei de la CJ.
Cei care au redactat Ghidul de finanțare spun că acesta se îndreaptă către mai multe direcții în care pot fi scrise proiecte de educație și apoi implementate. ”Ghidul merge pe cinci direcții: natura și protecția mediului, cultură și patrimoniu local, dezvoltare personală și socială, egalitatea de șanse și non discriminare, cercetare dezvoltare și inovare. În cadrul acestora, pe fiecare domeniu, se pot realiza de exemplu excursii, seminarii, informări, plantări de copaci, acțiuni pentru responsabilizarea elevilor, orice activități care să contribuie la dezvoltarea copiilor și a activităților școlare sau extrașcolare”, a spus Dana Lupică, directorul Serviciului strategii, acolo unde s-a redactat ghidul de finanțare.
Nemulțumit de ghid
La dezbaterea publică pe tema ghidului de finanțare pentru Agenda Educațională a Județului Sibiu, Eugen Iordănescu (directorul Camerei de comerț Sibiu) a participat din partea Europe Direct, care reprezintă un punct de contact local pentru toate instituţiile Uniunii Europene (UE) şi cooperează cu alţi parteneri de formare activi. Ele completează şi susţin activitatea Reprezentanţelor Comisiei Europene şi a Birourilor de Informare ale Parlamentului European la nivel local şi regional. Reţeaua CIED este administrată de Comisia Europeană.
Eugen Iordănescu însă a apreciat că ghidul de finanțare este foarte stufos și greu de înțeles pentru necunoscători. ”Sunt 28 de pagini greoi redactate și cu informații greu de asimilat. Un ghid trebuie să fie simplu, scurt, la obiect. Și, de exemplu, nu sunt prevăzute rezultatele. În orice ghid european rezultatele sunt specificate. De exemplu, la finalul acțiunii, câți elevi vor fi participat, pentru câți elevi a avut un impact proiectul? Finanțăm ca să avem aceste rezultate…Nici formulările nu consider că sunt bine făcute și nici proiectele axate pe ceea ce ar trebui să conțină o agendă educațională. Păi selectarea colectivă face parte din educație sau mai degrabă să îi învățăm cum să selecteze? Educația pentru o viață sănătoasă e una, plimbările în aer liber altceva…Apoi, nu se specifică niciunde care e plafonul maxim de finanțare. eu am dedus din formulări că e 15.000 pe proiect. Păi cei care nu se pricep cum să înțeleagă? O să facă proiecte de 20.000 care nu vor fi acceptate…”, au fost doar câteva dintre nemulțumirile lui Eugen Iordănescu.
Daniela Cîmpean a calmat spiritele
Discuția aprigă inițiată de Eugen Iordănescu a fost calmată de intervenția Danielei Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. ”Am lansat acest ghid în dezbatere publică tocmai pentru a primi cele mai pertinente și profesionale opinii în sensul îmbunătățirii a ceea ce au realizat colegii mei. Aș vrea să păstrăm un ton pozitiv pentru că este un lucru bun, nu suntem unii elevi și alții profesori. Aș vrea ca fiecare să ne spună opinia, noi preluăm propunerile și vom îmbunătăți acest ghid în varianta cea mia bună din punct de vedere legal și al nevoilor pe care le au copiii. Vrem astfel să suplinim spectrul pe care îl dobândesc în școală și să ne îndreptăm și spre mediul rural. Pentru că în municipiul Sibiu sunt proiecte de finanțare generoase pentru școli, iar mediul rural a fost vitregit de astfel de finanțări. Vrem să aducem un plus valoare în educația copiilor din mediul rural.”, a fost intervenția Danielei Cîmpean.
Finalul discuțiilor a fost până la urmă unul calm, Eugen Iordănescu acceptând propunerea de a se întâlni cu cei care au elaborat ghidul de finanțare în vederea îmbunătățirii lui.