Mall-ul din nordul municipiului Sibiu – Se deschide în octombrie, iar investiția este de 12 milioane euro

Cel mai nou parc de retail din Sibiu va fi gata în luna august. Investiția se cifrează undeva la 12 milioane de euro, iar deschiderea oficială va avea loc în luna octombrie a acestui an. Noul Mall se va întinde pe o suprafață de peste 60.000 de metri pătrați, din care spațiul comercial va fi de aproximativ 9.000 metri pătrați.

Prima etapă de dezvoltare a parcului de retail construit de Oasis Group în zona de nord a orașului Sibiu va avea un spațiu comercial închiriabil de 9.000 mp, repartizat în 11 unități de retail, iar finanțarea acordată de OTP Bank reprezintă 75% din investiția totală. Predarea spațiilor către viitorii chiriași va fi în august 2021, iar deschiderea către public va avea loc în octombrie 2021.
„Ne bucură că putem fi parteneri într-o investiție considerabilă, cu un model de business funcțional și un model de retail câștigător. Este un domeniu în dezvoltare, iar conceptul de galerie comercială pe care Oasis Group îl are în construcție la Sibiu și-a dovedit reziliența în timpul restricțiilor printr-o atractivitate ridicată pentru consumatori”, a declarat Dragoș Mirică, Director general adjunct, Divizia Corporații, OTP Bank România.Mall-ul din nordul municipiului Sibiu – Se deschide în octombrie, iar investiția este de 12 milioane euroNoul parc de retail va fi poziționat în zona comercială de nord a orașului Sibiu, lângă ieșirea pe autostradă. Va fi un concept de shopping care va avea ca ancore retailerii Hornbach, Kaufland, un magazin de jucării și produse de uz casnic și două magazine de mobilă, care vor fi realizate până la sfârșitul anului 2022.

Mall-ul din nordul municipiului Sibiu – Se deschide în octombrie, iar investiția este de 12 milioane euro

„Cu un grad de pre-închiriere de peste 80% a spațiilor atins înainte de începerea lucrărilor de construcție, ne bucurăm și de încrederea chiriașilor. Considerăm că este o dovadă clară a puterii și rezilienței parcurilor de retail și a atractivității continue a acestui concept de retail pentru finanțatori, comercianți și cumpărători deopotrivă”, a declarat Klaus Reisenauer, partener în cadrul Oasis Group.

În următoarea fază de dezvoltare vor fi realizate mai multe magazine de retail, care completează mixul celor existente, dar și spații de servicii și mai multe restaurante. Întregul proiect Prima Shopping Center Sibiu va avea la finalizare o suprafață totală de 60.000 mp și va fi unul dintre cele mai mari proiecte de tip retail parc din vestul țării.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică