Bilanț zguduitor în școlile sibiene - Încă opt profesori și opt elevi au coronavirus

În ultimele zile, mai mulți elevi și profesori au fost confirmați pozitiv la testarea pentru coronavirus, astfel că un număr de 298 de copii revin la cursurile online. În total, în județul Sibiu, sunt 23.835 de elevi care învață de acasă.

„Luni, 15.03.2021, din cauza cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 sau a cazurilor de cadre didactice aflate în contact direct cu persoane depistate pozitiv la îmbolnăvirea cu acest virus, conform datelor de la D.S.P. Sibiu, încă un număr de 298 elevi din județul Sibiu vor învăța în sistem online”, transmite Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Orele se desfășoară în sistem online la:

– clasa a III-a F de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu – elev confirmat pozitiv (30 elevi vor învăța în sistem online);
– clasa Pregătitoare C de la Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu – elev confirmat pozitiv (25 elevi vor învăța în sistem online);
– clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială Șura Mică – elev confirmat pozitiv (15 elevi vor învăța în sistem online);
– grupele mică și mare de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Cisnădie – 5 preșcolari confirmați pozitiv (49 preșcolari vor învăță în sistem online);
– două grupe mari de la Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța Poveștilor” Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (49 preșcolari vor învăță în sistem online);
– grupa mare de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 42 Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (28 preșcolari vor învăță în sistem online);
– grupa mică de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (25 preșcolari vor învăță în sistem online);
– grupa mică de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Cisnădie – cadru didactic confirmat pozitiv (25 preșcolari vor învăță în sistem online);
– grupa mijlocie de la Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Mediaș – cadru didactic confirmat pozitiv (24 preșcolari vor învăță în sistem online);
– grupele de la Grădinița cu Program Normal Porumbacu de Jos – cadru didactic confirmat pozitiv (15 preșcolari vor învăță în sistem online);
– grupele de la Grădinița cu Program Normal Boian – cadru didactic confirmat pozitiv (18 preșcolari vor învăță în sistem online);
– clasa Pregătitoare A de la Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu – cadru didactic contact direct cu persoană depistată pozitiv (20 elevi vor învăță în sistem online).

Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021 (luni, 08.02.2021), un număr de 87 cadre didactice (45 au desfășurat ore față în față) și 65 preșcolari și elevi (45 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

Drept urmare marți, 16.03.2021, în județul Sibiu un număr de 23 835 elevi (36,84%), din cei existenți în unitățile de învățământ, vor desfășura orele în sistem online.

Ultima oră