Raed Arafat ”Am putea ajunge din nou la 10.000 de infectări pe zi”

Raed Arafat a declarat că predicțiile specialiștilor arată că România ar putea ajunge din nou la 10.000 de infectări pe zi cu covid 19, după cum evoluează lucrurile. secretarul de stat a mai spus că autoritățile nu își doresc un lockdown total, iar în ceea ce privește restricțiile de Paște, este devreme pentru a se putea stabili ceva.

Întrebat, vineri seara, la Digi24, cum arată predicțiile experților pentru următoarea perioadă, Arafat a spus că incidențele arată o creștere clară: „Sunt zone cu creșteri mai mari decât altele, dar măsurile, oricât de exagerate par, sunt menite să încerce să oprească răspândirea. Să nu uităm că avem măsuri importante de carantinare zonală pe 14 zile, cu posibilitatea de prelungire, am ajuns la un număr semnificativ de localități. Tendința este de creștere, nu mai este de platou, nici de scădere”.

Măsurile își produc efectele în minim 14 zile, a precizat Arafat, atrăgând atenția că nu trebuie să uităm de tulpină nouă, care se răspândește mai repede și începe să fie predominantă.

Întrebat dacă exclude, în următoarele două săptămâni, 10.000 de infectări pe zi, secretarul de stat din MAI a răspuns: „Nu pot exclude nimic, nu sunt clarvăzător. Ajungem la 7.000 – 8.000 … e posibil ca această creștere să continue, dar măsurile sunt menite să încetinească această creștere”.

În ce privește Paștele, Arafat a precizat că speră ca românii să nu se întoarcă la situația de anul trecut: „Sperăm că nu. Nu mă pronunț aici, o parte din atacuri au fost foarte tendențioase. Nu dorește nimeni să limiteze drepturile la activitatea religioasă. Clar este că e devreme de spus care va fi situația, noi sperăm să fie controlabilă. Încă mai este de așteptat”.

Arafat a vorbit și despre oportunitatea așa-zisului pașaport de vaccinare: „Trebuie evitată discriminarea. Dar sunt deja țări care au zis că dacă vii și ești vaccinat sau ai avut boala și ai anticorpi înseamnă că nu mai intri în carantină, sunt țări care vor să facă asta”.

Sursa Mediafax

Ultima oră