Prognoza pe patru săptămâni - Primăvară cu zile friguroase

Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Previziunile nu arată prea bine, și asta pentru că temperaturile vor fi mai scăzute decât normalul perioadei. În prima săptămână ploile vor acapara toată țara.

15 – 23 martie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile vestice și în zona montană aferentă. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în regiunile sud-estice.

Prognoza pe patru săptămâni - Primăvară cu zile friguroase

23 – 29 martie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile estice.

29 martie – 5 aprilie
Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

5 – 12 aprilie
Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Sursa www.mediafax.ro

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică