DSP Sibiu nu a găsit nereguli în secțiile ATI de la Spitalul Județean

Doi inspectori de la Direcția de sănătate Publică Sibiu verifică zilnic situația din secțiile ATI covid din oraș, începând din noiembrie 2020. Aceștia nu au raportat vreo neregulă constatată în această perioadă.

„Secţiile ATI sunt verificate zilnic din data de 09.11.2020, în baza unei adrese a Ministerului Sănătăţii – Inspecţia Sanitară de Stat şi a unui ordin intern al ministrului Sănătăţii, solicitându-se o raportare electronică, într-o machetă transmisă de Ministerul Sănătăţii. Controlul conform machetei nu a înregistrat neconformităţi şi nu au fost necesare măsuri de remediere sau sancţiuni”, se precizează în răspunsul DSP Sibiu, către Agerpres.

Potrivit sursei citate, inspectorii DSP raportează zilnic date la Ministerul Sănătăţii privind numărul de paturi ATI COVID-19, numărul de pacienţi intubaţi, ventilaţi sau conectaţi la oxigen.

„Din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Sibiu sunt desemnaţi 2 inspectori principali, cuprinşi în anexa ordinului, care efectuează verificări conform machetei prestabilite şi raportează zilnic o serie de indicatori, cum ar fi: număr total de paturi ATI COVID-19 pe judeţ, număr total de paturi ATI pe spital, număr de paturi ATI ocupate/spital, număr de pacienţi intubaţi/spital, număr de pacienţi ventilaţi/spital, număr de pacienţi conectaţi la oxigen/spital, număr de paturi libere ATI/spital, număr de medici ATI/spital, număr de ventilatoare/ATI spital, iar pentru fiecare unitate sanitară se raportează numărul prizelor de oxigen cu repartizare pe secţie. Acestea sunt date utile la nivel de minister sau regiune pentru transferul pacienţilor sau detaşări de personal prin centrul de comandă”, arată DSP.

În prezent, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu au loc mai multe anchete pentru a lămuri dacă acuzele unei foste asistente medicale din Secţia ATI COVID-19, din Spitalul Judeţean Sibiu, formulate sub protecţia anonimatului, în spaţiul public, sunt reale sau nu. În acest sens are loc o anchetă internă, alta a procurorilor care s-au autosesizat. Şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a solicitat, luni, o anchetă a Corpului de control la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică