alertă - sibiul intră de sâmbătă, 13 martie, în scenariul roșu - se introduc restricții

Sibiul a înregistrat vineri a treia zi consecutivă cu rata de infectare de peste trei la mia de locuitori, ajungând la 3,28. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât că este timpul ca orașul să intre în scenariul roșu, iar hotărârea va intra în vigoare din 13 martie.

De sâmbătă, 13 martie, timp de 14 zile, Sibiul va fi în scenariul roșu. Asta înseamnă că se vor introduce restricții noi, dar nu înseamnă că orașul este în carantină.

alertă - sibiul intră de sâmbătă, 13 martie, în scenariul roșu - se introduc restricții

VEZI AICI CE PRESUPUNE SCENARIUL ROȘU 

Lista completă a restricțiilor:

-Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
-În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi anterior care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
-Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoane cazate în cadrul acestor unităţi;
-Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară
-Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

De luni, 15 martie, vor intra în vigoare și noile restricții la nivel național. AFLĂ DE AICI CARE SUNT ACESTEA

Ultima oră

Comentariul meu

Publică