meteorologii anunță ninsori și depuneri de polei - la munte va ninge

Șaisprezece județe din țară sunt vizate de un cod galben de ninsori și viscol în zonele montane. Meteorologii spun că în restul țării vor fi precipitații mixte și sunt așteptate și depuneri de polei, scrie Mediafax.

Conform unei informări meteo valabilă de joi ora 23:00 până vineri ora 18:00, aria precipitațiilor se va extinde treptat, la început în regiunile vestice, nord-vestice, apoi și în centru și în nord-est. La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, iar în zonele mai joase de relief vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și trecător ploaie. Pe alocuri se va forma polei. Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea, unde local vor fi rafale în general de 50…60 km/h, amplificând senzația de frig.

meteorologii anunță ninsori și depuneri de polei - la munte va ninge

Joi (11 martie) și vineri (12 martie) vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor, pe alocuri geroasă în noaptea de joi spre vineri (11/12 martie) în sud. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (13 martie) vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, mai ales lapoviță și ninsoare la munte și predominant ploi în zonele joase. Pe alocuri se va depune polei.

Alerta Cod galben va intra în vigoare vineri la ora 2:00 și va expria la ora 18:00, anunțând ninsori în general moderate cantitativ și viscol la munte. În Maramureș, precum și în Munții Apuseni și în Carpații Orientali va ninge în general moderat cantitativ și local se va depune strat de zăpadă mai consistent. La altitudini în general de peste 1500 m vântul va avea intensificări, temporar cu rafale de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată.

Codul galben vizează județele Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Cluj, Maramureș, Bistrița- Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică