Aproximativ 35.000 de bugetari primesc și pensie, și salariu

Aproximativ 35.000 de angajați bugetari primesc, în prezent, și pensie, și salariu, potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan, scrie Mediafax.

Ministrul Muncii Raluca Turcan a anunțat că 120.000 de persoane, aflate în pensie, au și diferite contracte de muncă. Ea a lansat joi în dezbatere proiectul de lege pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare. Acesta va interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul public.

„În momentul de faţă această măsură nu este privită ca o măsură de a face economie la bugetul de stat, ci o măsură care să încurajeze viaţa profesională activă. Pentru că Avem o evaluare şi în momentul de faţă în România există peste 120.000 de persoane peste 65 de ani care au diferite forme de contracte. Aşadar sunt oameni în România peste 65 de ani care îşi doresc să muncească. Exist ac solic, Noi dorim să flexibilizăm relaţia dintre angajaţii peste 65 de ani şi angajatori”, a spus Raluca Turcan.

Întrebată de jurnaliști câți bugetari bugetari au și pensii, și salarii, Raluca Turcan a spus că e vorba de aproximativ 35.000 de persoane.

„Despre persoanele în sistemul public, în momentul de față pot spune că există aproximativ 35.000. Spun aproximativ pentru că sistemul de apărare şi ordine publică au propriul sistem de contributivitate şi informaţiile nu sunt în totalitate cunoscute. (…) În momentul în care această lege intră în vigoare vom vedea câte contracte de muncă se suspendă”, a mai spus ministrul.

Ea a precizat că această prevedere nu se va aplica și în mediul privat. „În mediul privat, pot să cumuleze penseile cu salariile. Sunt beneficiari ai sistemului public de pensii, dar sunt angajați la privat. Nu cumulează două surse de venit de la stat”, a precizat Turcan.

Sursa: Mediafax

Ultima oră