Șoferi fără permis testați de polițiștii sibieni cu un program inedit

Șoferii condamnați pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere au fost incluși într-un program inedit derulat de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, prin Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Serviciul de Probațiune Sibiu.

Programul este destinat exclusiv persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune, în baza unei sentințe penale, fie pentru comiterea de infracţiuni rutiere, fie pentru alte tipuri de infracțiuni asociate cu un stil de viață și comportamente care indică un risc pentru circulația pe drumurile publice.

Astfel, pe parcursul lunii februarie, la sediul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Sibiu, 13 persoane cu vârsta între 18 și 65 de ani, majoritatea condamnate pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, au fost incluse în modulul de bază al acestui program. Șoferi fără permis testați de polițiștii sibieni cu un program inedit

Pe parcursul activității, participanții au primit informații de natură juridică, din legislația penală și rutieră, testându-și propriul nivel de pregătire teoretică privind circulația pe drumurile publice. Au fost proiectate și comentate imagini și filmări ale unor situații reale de risc rutier, care au constituit un prilej de reflecție și autoidentificare.
De asemenea, au fost analizate etapele procesului de conducere auto și modul în care neatenția, impulsivitatea, lipsa de experiență în trafic și lipsa de pregătire corespunzătoare, o anumită stare emoțională și consumul de alcool afectează luarea deciziilor și consecințele implicite.

Beneficiarii au efectuat un exercițiu prin care au avut posibilitatea să experimenteze modul în care consumul de alcool afectează văzul și echilibrul, cu ajutorul ochelarilor ce simulează starea de ebrietate la valori de alcoolemie de peste 1‰ (1,3 și 1,5 ‰). Participanții au parcurs un traseu tip poligon (pietonal), care imita, la scară redusă, complexitatea solicitărilor din trafic, provocând participanții să reflecteze la dificultățile pe care le-ar întâlni în mod real dacă ar conduce sub influența alcoolului. De asemenea, a fost difuzată și analizată mărturia unui caz real, în care protagonistul a provocat un accident rutier pe fondul consumului de alcool, rezultând decesul unei persoane, beneficiarii având posibilitatea să urmărească modul în care consumul de alcool afectează capacitatea decizională și asumarea de alte riscuri colaterale, care au condus la pierderea controlului autovehiculului.

Prin analiza propriilor fapte, ei au fost stimulați să identifice factorii de risc și de protecție care le-ar putea influența comportamentul în viitor și au concluzionat că gândul la cei apropiați și raportarea la consecințele extinse, precum și o deschidere mai mare spre sprijinul acordat de ceilalți (familie, prietenii adevărați, reprezentanți ai autorităților) ar putea constitui o frână suficient de puternică pentru luarea unor decizii sub impulsul avantajului de moment.
Pe baza studiilor de caz, participanții au fost stimulați să se transpună în rolul de victimă sau aparținător al unei victime a unui accident rutier, înțelegând impactul pe termen scurt și lung al accidentelor rutiere. Șoferi fără permis testați de polițiștii sibieni cu un program inedit

În contextul COVID – 19, organizatorii au asigurat condiții de siguranță sanitară pentru participanți.

Activitatea face parte dintr-o inițiativă națională, prin care Direcția Rutieră, Institutul Național de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Națională de Probațiune, prin structurile lor teritoriale, Serviciile Rutiere, Compartimentele de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciile de Probațiune, își reunesc forțele în vederea dezvoltării unor noi modalități de cooperare, prin extinderea programelor de reintegrare socială și crearea unei culturi a siguranței rutiere în comunitate, în scopul reducerii riscului de recidivă și creșterii gradului de siguranță în trafic.

Ultima oră