Cum a ajuns Sibiul pe primul loc la mortalitatea din ATI COVID - Explicațiile medicilor

Statistic, Sibiul se află pe primul loc la mortalitate în cazul pacienților infectați cu covid 19 și internați pe secția ATI. Directorul medical al Spitalului Județean are o explicație pentru acest lucru. Spune că nu toți cei care au decedat aici sunt rezidenți ai județului, pentru că la Sibiu se primesc pacienți din toate colțurile țării.

Directorul medical al Spitalului Județean Sibiu, Călin Cipăian, spune că cifrele nu ar fi relevante. ”Din punct de vedere al cifrelor avem o problemă. Nu există practic o statistică oficială. Și eu mă uit pe un site care cuprinde niște grafice din compilarea datelor oferite de către prefecturi, dar fără a se stabili însă niște lucruri”.

Cum a ajuns Sibiul pe primul loc la mortalitatea din ATI COVID - Explicațiile medicilor

Medicul se referă la faptul că datele folosite la statistici nu sunt corelate cu datele de la nivel general al județului. ”Primul lucru pe care trebuie să îl știm exact care este populația rezidentă reală a teritoriului respectiv. Da pentru că dacă ai un oraș care atrage zeci de mii de locuitori din alte părți dintre care nu toți își fac viza de flotant, caz în care puteți să mergeți să vă uitați în diferite cartiere din Sibiu să vedeți cam ce mașini avem cu ce numere de înregistrare dacă nu și au schimbat înregistrarea la autovehicul au viză de flotant. O lăsăm asta deoparte speculație dacă vreți dar în mod sigur este reală. Al doilea lucru trebuie să ții cont din ce areal primești primești pacienți. Ați văzut că toate centrele universitare primesc pacienți din zone mari”, spune medicul.

Călin Cipăian mai are o explicație. Numărul mare de decese ale pacienților de pe ATI covid ne situează pe primul loc și din cauza faptului că la Sibiu vin pacienți din alte județe, mai ales după creșterea numărului de locuri odată cu ridicarea construcțiilor modulare. ”De asemenea contează câte locuri libere ai în Sibiu după ce a avut mult timp locuri puține de ATI. În momentul în care s-a deschis această structură modulară și numărul de locuri de terapie intensivă a crescut. A devenit un centru în care vin pacienți din alte părți pacienți cu patologii grave. De exemplu din județul Hunedoara privim în mod constant pacienți din spitalele lor de grad inferior 3 și 4 pentru că spitalele lor de rang înalt terapia lor intensivă nu mai face față. Am primit pacienți inclusiv de la Corabia, ca să vedeți distanțele pe care vin acești pacienți și atunci este evident că dacă vei avea pacienți în stare atât de gravă încât nu au putut fi trimiși în terapie intensive din județele lor, au fost transportați pe cale aeriană sau pe calea auto cei care pot tolera și care la distanțe mai mici și sosesc aici cu o patologie gravă, cu scoruri de gravitate foarte mari, este evident că voi avea și mortalitate mai ridicată”, este explicația directorului medical.

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. Domnul Cipaianu daca nu are incredere in propriile datele interne inregistrate prin proceduri legale de functionare si urmarire a actului medical ale Spitalului Judetean Sibiu , atunci noi e dificil sa luam in calcul performanta actului medical. Intrebarea este ce date pot avea prefecturile pana nu se incheie dosarele de urmarirea penala deschisa in aceste cazuri ?

  2. Domnul director medical nu este la curent cu statistica matematica sau incearca sa ne „abureasca”. Lucrurile sunt clare: doar 27,5% dintre cei intrati la ATI mai ies vii. Procentul de mortalitate în secția ATI a Spitalului Județean este de 71,51%, de la începutul pandemiei. În ultimele șase luni, însă, lucrurile sunt mai grave. Au fost 392 de pacienți internați în ATI și au decedat 297 – 75,76%. În comparație, la Timișoara mortalitatea la ATI este de 66%, iar la Institutul Marius Nasta din București – 61%.).
    La Cluj si Timisoara nu vin pacienti din afara ?
    La statistica stam foarte prost dar nu avem pretentii.
    La medicina stam cat se poate de prost si avem pretentii. Rusine !

  3. Ce abureli ieftine, ca cifrele nu sunt relevante. Ba da, chiar sunt. De parca in alte spitale nu sunt internati oameni din afara orasului. Sau la Sibiu e plin de oameni sanatosi si vin bolnavii din alte orase. E simplu, nr. internati vs nr. decedati si se pare ca Sibiul se lupta la titlu. Nu mai incercati sa va scoateti, spitalul din Sibiu ajunge comorbiditatea nr.1!