Federația de rugby vrea să construiască o bază sportivă nouă în Sibiu
Sursa: unsplash.com

Federația Română de Rugby dorește construirea de baze sportive în 26 de localități din România în care există echipe de rugby. Printre acestea se numără și municipiul Sibiu.

Federația Română de Rugby (FRR) a depus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene fișa de reforme și investiții legată de Planul Național de Redresare și Reziliență, anunță frr.ro, citat de Mediafax.

Propunerile se ridică la peste 18 milioane de euro, iar perioada de implementare este cuprinsă între 2021 și 2025.

Obiectivul acestei intervenții este îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activităților sportive regionale și naționale prin construirea unor baze sportive cu funcționalitate multiplă, în special pentru rugby, fotbal și atletism.

Astfel, prin acest proiect, FRR își propune să construiască în perioada 2022-2025 baze sportive în 26 de localități: București, Timișoara, Cluj, Baia Mare, Galați, Gura Humorului, Suceava, Arad, Sibiu, Constanța, Mangalia, Iași, Alba Iulia, Brașov, Ploiești, Oradea, Pantelimon, Măgurele, Pașcani, Tecuci, Brăila, Mogoșoaia, Bârlad, Năvodari, Petroșani, Craiova.

„Știm foarte bine, când vorbim de rugby, în ce condiții se pregătesc copii, juniori și seniorii noștri, situația dezastruoasă la nivelul bazelor sportive. Ne dorim ca acest proiect să reușească pentru că, dincolo de aspectul performanței, al sportului de performanță, de care toată lumea vorbește, este un altul la fel de important, sportul de masă”, a declarat Alin Petrache, președintele FR Rugby, pentru frr.ro.

Acesta a insistat asupra faptului că infrastructura sportivă înseamnă crearea unor locuri unde oamenii din comunitate pot veni să facă sport, să facă mișcare, la nivel de hobby, acest lucru având efecte benefice.
Petrache a dat exemplul bazei sportive construite în localitatea Iclod, din județul Cluj, care are un complex sportiv al cărui model se dorește a fi urmat.

De asemenea, FRR susține că scopul pe termen lung al dezvoltării infrastructurii sportive este creșterea numărului de secții sportive pe macroregiuni, creșterea numărului de sportivi legitimați, a antrenorilor sportivi și a instructorilor sportivi.

În compeltare, Anton Pisaroglu, vicepreședinte FRR, afirmă că bazele sportive care vor fi construite în urma accesării fondurilor europene vor deservi și comunitățile locale, cu care se vor dezvolta parteneriate de colaborare.

La momentul actual, în Sibiu mai există un teren de rugby, și anume, stadionul ”Bebe Boboc” din Valea Aurie.

Sursa: Mediafax

Ultima oră