un șofer beat s-a izbit de zidul unei case pe milea
foto: arhivă

Un bărbat din Sibiu, care s-a urcat băut la volan, a făcut accident pe Bulevardul General Vasile Milea. Omul s-a oprit cu mașina în zidul unei case.

„La data de 4 martie a.c., în jurul orei 23,30, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul General Vasile Milea, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu zidul unui imobil. Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

un șofer beat s-a izbit de zidul unei case pe milea

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică