Semnal de alarmă de la salvatorii animalelor sălbatice din Sibiu - „Natura o să aibă numai de suferit”

Preşedintele asociațiilor care salvează animale sălbatice în judeţul Sibiu, Miruna Gritu, atrage atenția și spune că atât timp cât oamenii vor continua să își pună în prim plan intersele proprii, natura va avea de suferit, scrie AGERPRES.

Pentru prima dată în judeţul Sibiu, Consiliul Judeţean, Poliţia Animalelor şi ONG-urile care se ocupă pentru ajutorarea animalelor, au semnat, în contextul sărbătoririi pe 3 martie a Zilei mondiale a vieţii sălbatice, un acord prin care şi-au propus salvarea animalelor aflate într-o situaţie de pericol.

Semnal de alarmă de la salvatorii animalelor sălbatice din Sibiu - „Natura o să aibă numai de suferit”

Miruna Gritu, preşedintele Asociaţiei Wild Help – Pentru Salvarea Animalelor Sălbatice şi a Asociaţiei Prietenii Berzelor, spune că este vital să fie redusă presiunea pe care oamenii o pun asupra mediului.

„Să reducem presiunea pe care noi o punem asupra mediului, pentru că animalele care ajung la noi la centru, ajung rănite, din cauza impactului cu activităţile noastre. Spre exemplu, berzele pot fi electrocutate în urma coliziunii cu firele de curent electric. Suntem obligaţi să punem pe picioare păsări electrocutate care s-au lovit de firele de curent electic şi nu îşi mai pot mişca picioarele şi rămân ca şi paralizate şi tragem săptămâni bune, uneori luni de zile să le facem bine. Un alt exemplu, căprioarele ajung la noi după ce sunt lovite de maşini, la fel şi bursucii, aricii şi noi suntem puşi în situaţii în care trebuie să hrănim pui de căprioară cu biberonul, să-i perfuzăm o perioadă bună, mai ales la început, pentru că cineva a ajuns în pădure şi a considerat că puiul este despărţit de mama lui, l-a luat şi nu i-a făcut altceva decât rău. Cât timp vom continua să punem pe primul plan interesele noastre economice, natura o să aibă numai şi numai de suferit. Şi asta pentru că viteza cu care distrugem noi e mult mai mare decât capacitatea ei de regenerare. Şi atâta timp cât o să continuăm să poluăm masiv aşa cum o facem în momentul de faţă, să defrişăm haotic, să extindem zonele locuite în detrimentul habitatului natural al animalelor, natura nu o să facă altceva decât o să sufere”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Miruna Gritu.

Cu ajutorul voluntarilor şi al medicilor veterinari de la cele două ONG-uri pe care le conduce, Miruna Gritu a reuşit în aceşti ani să salveze sute de animale din toată ţara, care sunt trimise în comuna Cristian (judeţul Sibiu), la centrul de îngrijire.

„Sunt peste 700 de berze salvate de noi. Anul trecut, noi am inelat şi eliberat 53 berze. Pe lângă berze, primim tot felul de păsări, de la răpitoare de zi sau de noapte, noi avem ulii, şorecari, vânturei, huhurez mare şi mic, cucuvele, am avut buhă pe care am îngrijit-o şi am făcut-o bine. Avem şi păsări de apă – raţe, gâşte, gârliţă, lebede, unele sunt pe lac la Muzeul în aer liber, precum şi foarte multe păsărele, de la mierle, piţigoi, graur. Dacă vorbim de mamifere, anul trecut la Cristian au ajuns 11 căprioare, fie pui separaţi de mamă, fie căprioare cu diferite probleme în accidente rutiere, cum ar fi cu picioare rupte, pe care le-am făcut bine şi le-am eliberat. Am avut şi vulpi, pui de vulpi pe care i-am crescut de mici şi i-am dus pe urmă şi i-am eliberat într-un sanctuar. La Cristian am avut şi iepuri de câmp şi veveriţe, o grămadă de arici”, a explicat Miruna Gritu.

Consiliul Judeţean Sibiu a lansat în consultare publică Regulamentul pentru acordarea de servicii animalelor aflate într-o situaţie de pericol, pentru care s-a emis ordin de plasare în adăpost.

Iubitorii de animale pot participa la dezbaterea publică care se va desfăşura în sistem on line, pe platforma Team, vineri, 19 martie, la ora 11,00. Înscrierea se face prin transmiterea unui e-mail pe adresa programe@cjsibiu.ro. În plus, cei care nu pot participa la dezbatere, pot transmite sugestii şi propuneri pe aceiaşi adresă (programe@cjsibiu.ro), până miercuri, 31 martie, la ora 16,00.

„Regulamentul prevede cazurile în care se consideră că un animal este într-o situaţie de pericol: animal rănit, animal sălbatic sau domestic captiv, privat de hrană şi adăpost, animal abandonat, animale sălbatice captive sau supuse comercializării, animale (bovine, ovine, caprine) aflate pe căile de circulaţie publică, precum şi alte situaţii în care acestea sunt implicate în lupte între animale, în dresaj pentru alte animale. De asemenea, în regulament sunt prevăzute regulile de colaborare între entităţile implicate pentru acordarea serviciilor animalelor aflate într-o situaţie de pericol, pentru care s-a emis un ordin de plasare în adăpost, precum şi serviciile acordate: capturarea/preluarea/ridicarea animalului, oferirea de asistenţă veterinară de urgenţă, transportul animalului capturat, deparazitarea, vaccinarea, cazarea şi hrănirea animalului. Forma finală a regulamentului va fi adoptată într-o şedinţă de consiliu judeţean ulterioară”, se arată într-un comunicat de presă.

Sursa: AGERPRES

Ultima oră

Comentariul meu

Publică