Marea Britanie - S-au înmulțit recrutările adolescenților în scopuri teroriste

Marea Britanie este îngrijorată din cauza înmulţirii arestărilor în rândul adolescenţilor pentru delicte de natură teroristă, stabilind o legătură între măsurile de carantină introduse împotriva coronavirusului şi recrutările de tineri de către organizaţii precum gruparea Stat Islamic, relatează AFP, notează AGERPRES.

În faţa deputaţilor, ministrul de Externe Dominic Raab a vorbit despre o creştere cu 7% în decembrie comparativ cu anul precedent a „volumului conţinuturilor teroriste online” şi „o creştere îngrijorătoare a procentului copiilor şi adolescenţilor care sunt în prezent arestaţi pentru delicte teroriste”.

Marea Britanie - S-au înmulțit recrutările adolescenților în scopuri teroriste

Potrivit lui Raab, poliţia londoneză consideră că măsurile succesive de izolare introduse împotriva epidemiei cauzate de coronavirus facilitează „accesul digital al teroriştilor la cei care sunt probabil mai receptivi la mesajele extremiste”.

El a invocat gruparea teroristă Stat Islamic (SI), pe care o consideră drept „cea mai importantă ameninţare teroristă, atât la nivel naţional, cât şi în străinătate”.

Deputata laburistă Lisa Nandy, însărcinată de opoziţie cu afacerile externe, s-a declarat „profund tulburată” de modul în care tinerii au fost luaţi ca ţintă de SI în timpul izolării.

În Marea Britanie e în vigoare de la începutul lui ianuarie un al treilea lockdown, care presupune închiderea unităţilor şcolare, pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, care a făcut peste 123.000 de morţi.

În Marea Britanie au avut loc în ultimii ani mai multe atacuri revendicate de Stat Islamic.

Sursa: AGERPRES

Ultima oră

Comentariul meu

Publică