„Chirurgii” de animale sălbatice - Sute de berze și zeci de căprioare rănite, salvate la Cristian

Sute de berze și zeci de căprioare rănite sunt ajutate să trăiască, în fiecare an, de singurele asociații din județul Sibiu care salvează animalele sălbatice.

Miruna Gritu, preşedintele Asociaţiei Wild Help – Pentru Salvarea Animalelor Sălbatice şi a Asociaţiei Prietenii Berzelor, a declarat, pentru AGERPRES, că anul voluntarii și medicii veterinari ai celor două ONG-uri reușit să salveze sute de animale din toată țara.

„Chirurgii” de animale sălbatice - Sute de berze și zeci de căprioare rănite, salvate la Cristian

Miruna Gritu a reuşit în aceşti ani să salveze sute de animale din toată ţara, care sunt trimise în comuna Cristian (judeţul Sibiu), la centrul de îngrijire.

„Sunt peste 700 de berze salvate de noi. Anul trecut, noi am inelat şi eliberat 53 berze. Pe lângă berze, primim tot felul de păsări, de la răpitoare de zi sau de noapte, noi avem ulii, şorecari, vânturei, huhurez mare şi mic, cucuvele, am avut buhă pe care am îngrijit-o şi am făcut-o bine. Avem şi păsări de apă – raţe, gâşte, gârliţă, lebede, unele sunt pe lac la Muzeul în aer liber, precum şi foarte multe păsărele, de la mierle, piţigoi, graur. Dacă vorbim de mamifere, anul trecut la Cristian au ajuns 11 căprioare, fie pui separaţi de mamă, fie căprioare cu diferite probleme în accidente rutiere, cum ar fi cu picioare rupte, pe care le-am făcut bine şi le-am eliberat. Am avut şi vulpi, pui de vulpi pe care i-am crescut de mici şi i-am dus pe urmă şi i-am eliberat într-un sanctuar. La Cristian am avut şi iepuri de câmp şi veveriţe, o grămadă de arici”, a explicat Miruna Gritu.

Sursa: AGERPRES

Ultima oră

Comentariul meu

Publică