VIDEO Asfaltare ”de calitate” pe strada Râului - Beton turnat direct în baltă

Primăvara dă semne că se instalează la Sibiu, așa că, după tradiție, odată cu ea și gropile din asfalt se înmulțesc. E bine că se asfaltează, dar, atunci când vezi muncitorii care umplu o groapă plină cu apă, nu poți să nu te întrebi ”ce se întâmplă?”. Acest lucru s-a petrecut pe strada Râului, iar imaginile au ajuns și la reprezentanții Primăriei, care au venit cu explicații.

Pe strada Râului, în fața fabricii Flaro, muncitorii firmei angajată de Primăria Sibiu pentru a efectua reperații la asfalt, au fost surprinși în timp ce peste apa dintr-o groapă puneau ceea ce părea a fi beton. Reprezentanții Primăriei spun că într-adevăr, în această perioadă se fac lucrări șa carosabil acolo unde este nevoie. ”Primăria Sibiu a emis firmei contractate pentru reparațiile la străzi o comandă pentru remedierea defectelor în carosabil pe strada Râului. În această perioadă rece, reparațiile se realizează provizoriu cu material stocabil, reparațiile definitive cu asfalt urmând să se realizeze atunci când temperaturile permit astfel de lucrări”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

video
play-sharp-fill

Reprezentanții Primăriei spun că de fapt, muncitorii nu turnau asfalt în acea groapă, ci doar făceau o faptă bună, în încercarea de a face accesul mai ușor în zona în acre se poate și parca. ”S-a verificat intervenția din imagini și s-a constatat că resturile de material rămase în urma reparațiilor pe carosabil au fost utilizate pentru a acoperi o groapă situată în afara drumului. Precizăm că această lucrare nu va fi plătită de Primărie. De asemenea, subliniem că înainte de a efectua plata lucrărilor de reparații, inspectorii Primăriei verifică în teren fiecare intervenție, iar în cazul în care calitatea lucrărilor nu este corespunzătoare, acestea nu sunt acceptate la plată”, spune Mirela Gligore.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Serios? Primăria verifica și plătește oricât de prost a fost făcută reparația? Exemplu str. Vasile Milea in fata unități militare sa peticit, ca reparat nu se cheamă,cu diferenta de 2- 3 cm doua portiuni de aproximativ 2 metri pătrați! Strada asfaltata acum aproape doi ani de la un cap la altul.Probabil ca cei responsabili cu verificare lucrărilor sunt în trecere prin Sibiu si nu le pasa,ca la stat,a mai trecut o zi de lucru…