manuscrisul misterios de la sibiu - date inexplicabile din anul 1570

Un manuscris misterios de la Sibiu, care datează din anul 1570, reprezintă unul dintre misterele neelucidate ale specialiștilor din cauza detaliilor inexplicabile din el.

Mister neelucidat: manuscrisul din Sibiu cu date bizare

Doru Todericiu, doctor și profesor de Științe și Tehnologie la Universitatea din București, a găsit în anul 1961 o carte veche numită „Manuscrisul de la Sibiu”, notează playtech.ro. Acesta reprezintă și acum un semn de întrebare chiar și pentru cunoscutori.

Scrierea era neobișnuită și cuprindea un număr impresionant de pagini – 450. Cartea a fost scrisă în anul 1570, iar în ea se regăsesc date tehnice despre rachete, artilerie și balistică și explică modul în care se amplasează o rachetă din trei etape. manuscrisul misterios de la sibiu - date inexplicabile din anul 1570

Conrad Haas a fost autorul manuscrisului. Acesta a făcut arme revoluționare care au fost folosite în război, împotriva turcilor. Ardeleanul devenise astfel om de nădejde și șeful arsenalului din Sibiu pe vremea aceea, dar dincolo de arme era pasionat de tot ce înseamnă tehnologie, astfel a reușit ca la un moment dat să schițeze cu precizie nașterea unei rachete.

Detaliile sunt fascinante, mai cu seamă că vorbim despre o persoană care a trăit în urmă cu 500 de ani. O parte a cărții are un raport al unei „sulițe zburătoare” cu o rază de acțiune considerabilă și eficientă și lansarea unei rachete în trei etape, cu combustibil solid.

Se crede că oamenii ar fi asistat la un astfel de eveniment încheiat cu succes în anul 1555. Omul de știință și-a pus amprenta foarte adânc în domeniul științific din țara noastră, el fiind prima persoană care a conceptualizat rachetele în trepte. Fostul militar și inventator a trăit între anii 1509 și 1576. manuscrisul misterios de la sibiu - date inexplicabile din anul 1570

Designe-ul pentru racheta cu combustibil lichid a lui Haas, folosit în misiunile NASA Mercury, Gemini și Apollo

„Invenția lui Haas era numită „sulița zburătoare” și este asemănătoare cu o rachetă modernă cu mai multe trepte. Haas oferă ilustrații ale dispozitivului său, precum și o descriere scrisă a acestuia. Textul discută mai multe probleme legate de design.

Printre altele, inginerul militar descrie principiul de funcționare a „suliței zburătoare” (prima descriere cunoscută a unei rachete cu mai multe trepte), folosirea unor aripioare triunghiulare și a unui vârf în formă de clopot și combinațiile diferitelor amestecuri de carburant bazate pe combustibil lichid.

Conrad Haas a fost un gânditor născut cu mult înaintea vremii sale. Acest lucru se poate vedea în faptul că prima rachetă cu combustibil lichid din lume a devenit o realitate abia în 16 martie 1926, când Robert Goddard a lansat primul astfel de dispozitiv în Massachusetts, SUA.

Mai mult, designul pe mai multe niveluri al lui Haas a fost folosit în cadrul mai multor programe spațiale, inclusiv pentru misiunile NASA Mercury, Gemini și Apollo”, arată incredibilia.ro.

Sursa: playtech.ro

Ultima oră

Comentariul meu