VIDEO FOTO - Nemulțumiri legate de noul parc din Piața Cluj - Locuitorii arată cu degetul spre primărie

De când a început schimbarea la față a parcului din Piața Cluj, locuitorii din zonă au fost nemulțumiți. Nu le-a plăcut faptul că locul de joacă pentru copii amenajat acolo nu ”respectă” arborii și zona verde. Acum, sunt supărați pentru că un arbore a fost tăiat zilele trecute, spun ei, din cauza faptului că rădăcinile au fost acoperite cu beton. Oamenii se plâng și de faptul că aparatul instalat pentru a alunga ciorile de fapt îi deranjează pe ei, și nu zburătoarele mari și negre.

Acum două zile, un locuitor din zonă i-a observat pe angajații Primăriei Sibiu care tăiau cel mai înalt copac din parc. ”În acord de drujbă, astăzi în jurul orei 9 a fost răpus primul copac înalt din Parcul din Piața Cluj. Îi cântasem prohodul în decembrie, după ce fusese betonat de oamenii Primăriei. N-a rezistat așadar nici un an. A fost transformat în rumeguș în mai puțin de o oră și sunt convins că e doar primul. Rețineți: potrivit registrului local al spațiilor verzi, al Primăriei Sibiu, la ultima verificare înainte de „modernizare“ niciun copac nu avea probleme. Acum se pare că au.”, este postarea sibianului.

VIDEO FOTO - Nemulțumiri legate de noul parc din Piața Cluj - Locuitorii arată cu degetul spre primărie

În replică, reprezentanții Primăriei spun că acel copac era o amenințare. ”În luna decembrie 2020 o creangă groasă a arborelui în cauză s-a desprins din cauza vântului puternic și a căzut. Serviciul de resort din cadrul Primăriei a verificat starea arborelui și, dată fiind starea precară a acestuia, s-a dispus tăierea pentru a preveni riscul de accidentare a cetățenilor. Precizăm că în luna martie este prevăzută plantarea unui alt arbore”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

VIDEO FOTO - Nemulțumiri legate de noul parc din Piața Cluj - Locuitorii arată cu degetul spre primărie

Arbori betonați

Încă de când s-a început amenajarea locului de joacă, oamenii din zonă au făcut petiții și au atras atenția asupra faptului că rădăcinile arborilor din zonă sunt acoperite cu beton, iar aceștia nu vor supraviețui foarte mult în aceste condiții. Primăria însă spune că totul e regulamentar. ”Proiectul de modernizare a parcului din Piața Cluj a fost astfel conceput încât amenajările să fie făcute cu respectarea mediului înconjurător. În cazul arborilor existenți s-au luat măsuri speciale Precizăm că mixturi asfaltice s-au așternut în afara alveolei respectivilor arbori, tocmai pentru a nu afecta integritatea sau dezvoltarea lor. De asemenea, intervențiile realizate în jurul arborilor s-au realizat exclusiv prin săpătură manuală și s-a acordat o grijă deosebită operațiunilor de așternere și compactare a sorturilor. Prin urmare, afirmația că s-a turnat asfalt în jurul trunchiurilor este eronată. De altfel, la fel se procedează și cu aliniamentele stradale care, chiar dacă sunt amplasați în structuri pietonale asfaltate, aceștia sunt protejați în alveolele lor”, spune Mirela Gligore.

Sistem audio anti-ciori, dar de fapt anti-liniște locatari

Oamenii din zonă spun că Primăria a montat un sistem menit să alunge ciorile cu ultrasunete, fără să îi întrebe dacă sunt de acord. Nemulțumirea este că ciorile sunt tot acolo, dar oamenii sunt deranjați zi și noapte de sinetul produs.

”Pentru că veneau ciori în copaci și le murdăreau asfaltul, oamenii Primăriei au montat boxe care scot sunete zi și noapte, tulburând liniștea locatarilor. Fără să consulte vreun locuitor al zonei, să-l întrebe dacă poate suporta viața cu geamurile închise, fără să urmărească efectul acțiunilor lor. Așa au decis ei și sigur e bine. Culmea, ciorile vin în continuare și îi pun regulat la spălat pe oamenii primăriei. Acum, copacii pun în pericol integritatea celor care vin în locul de joacă și îi taie. Unul câte unul”, spune sibianul nemulțumit.

VIDEO FOTO - Nemulțumiri legate de noul parc din Piața Cluj - Locuitorii arată cu degetul spre primărie

”Sistemul audio menit să alunge păsările dăunătoare a fost amplasat în acest parc ca urmare a sesizărilor primite din partea cetățenilor care reclamau mizeria provocată de păsări și creșterea numărului de păsări dăunătoare din parc. Sistemul audio are un volum reglabil fiind reglat la un nivel mediu pe modul ultrasonic și scăzut pe frecvența audibilă, astfel încât să nu deranjeze locatarii din zonă. Până in acest moment, Primăria nu a primit nicio sesizare din partea cetățenilor cu privire la disconfortul cauzat de acest sistem”, precizează Mirela Gligore.

Aceasta spune că ”Serviciul Gospodărire a fost sesizat cu privire la nemulțumirea cetățeanului la care faceți referire și va reface setările aparatului pentru a evita disconfortul locuitorilor”.

FOTO și Video Facebook Dan Greavu

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. Multa galagie pt nimic!
    Acest ….., din lipsa de informatii, de intelegere a situatiei, din reavointa sau din dorinta de a crea scandal pt a aparea si el in gura lumii, a transformat o lucrare perfect normala de inlaturare a unui pericol public intr-o cacealma.
    Un ziarist competent si in slujba binelui urbei ar fi facut si prezentat poza arborelui inainte de taiere, unde s-ar fi vazut jumatatea rupta si ranile vechi si grave ale arborelui, care nu mai faceau posibila din motive de siguranta, prezenta lui in zona de joaca a parcului.
    Apoi, ar fi luat cateva interviuri cerand parerea oamenilor care-si aduc copiii la joaca acolo.
    Dar ce sa facem, cu astfel de personaje, astfel de stiri.
    Cioata copacului a fost scoasa si se va planta un nou arbore in acea rigola.
    Asteptam o noua interpretare a acestui ……., desigur aflat in slujba binelui urbei si cu totala impartialitate…sau, cel putin, verificand toate partile implicate.