FOTO: Incendii de vegetație întinse pe zece hectare în Sibiu

Pompierii sibieni au intervenit, în cursul zilei de miercuri, în două locații din municipiul Sibiu pentru a lichida două incendii de vegetație.

Incendiile au izbucnit în zona străzilor Henri Coandă și Atena.

„În cursul zilei de ieri s-a intervenit prompt pentru stingere a 2 incendii de vegetație uscată și resturi vegetale în municipiul Sibiu, în zona străzilor H. Coandă și Atena unde au ars în total circa 10 hectare de vegetație uscată și resturi vegetale”, informează Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu. FOTO: Incendii de vegetație întinse pe zece hectare în Sibiu

Cum prevenim incendiile de vegetație

Având în vedere că arderile necontrolate pot provoca adevărate dezastre, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, face apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
-desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
-supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Amenzi pentru cine nu respectă regulile

Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Ultima oră