peste 250 de apeluri false la 112 în 2020 la sibiu - echipajele s-au întors din drum
foto: arhivă

Pompierii sibieni au avut de ”rezolvat” anul trecut zeci de mii de intervenții. Au fost 28.669 de apeluri la numărul de urgență 112 care au vizat direct ajutorul din partea pompierilor sau al echipajelor SMURD. Dar, dintre acestea, au fost și sute de apeluri false care i-au pus degeaba pe drumuri pe salvatori.

ISU Sibiu a primit în anul 2020 un număr de 28.669 de apeluri venite prin 112. Dintre acestea:
– 15.002 intervenţii în situaţii de urgenţă ale subunităţilor şi echipajelor S.M.U.R.D., din care:
o 14.012 acţiuni medicale ale echipajelor S.M.U.R.D.;
o 990 acţiuni ale subunităţilor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
– 497 acţiuni de protecţia comunităţilor (recunoașteri în teren şi exerciţii cu forţe şi mijloace în teren);
– 254 apeluri false sau forţe întoarse din drum;
– 155 patrulări pentru prevenirea hipotermiei şi a arderilor de vegetaţie uscată;
– 12.761 apeluri privind sesizări şi reclamaţii

Cu toate măsurile de prevenire adoptate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Sibiu, în perioada supusă analizei, echipele de intervenţie au fost solicitate să intervină la 15.908 situaţii de urgenţă (în medie 44 pe zi), în scădere faţă de anul 2019 cu 15,3%, după cum urmează:
– 14012 cazuri de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat;
– 482 recunoaşteri în teren;
– 264 incendii;
– 254 deplasări fără intervenţie
– 225 incendii de vegetaţie uscată sau gunoaie
– 218 asistenţa persoanei;

– 155 patrulări pentru prevenirea hipotermiei(154) şi a arderilor de vegetaţie
Uscată (1);
– 84 acţiuni pentru protecţia comunităţilor;
– 71 alte situaţii de urgenţă (32 inundaţii, 35 fenomene meteo periculoase, 2
explozii, 1 misiune CBRN şi 1 alunecare de teren);
– 62 acţiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire la activităţi cu aglomerări de
persoane;
– 32 salvări de animale;
– 27 misiuni pirotehnice;
– 15 exerciţii cu forţe şi mijloace în teren;
– 7 acţiuni de protecţia mediului;

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate 15599 de persoane, din care 1554 copii şi
14045 adulţi, din incendii fiind salvate 283 de persoane (din care 33 copii), 70 animale şi
21 păsări, fiind protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 19.066.000 lei.

Ultima oră

Comentariul meu