Trei noi puncte de vaccinare vor fi disponibile pentru imunizarea profesorilor sibieni. Este vorba despre două fluxuri pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, amenajate în cadrul Shopping City Șelimbăr și unul pentru imunizarea cu serul Pfizer în cadrul Centrului de Vaccinare de la Redal Expo Sibiu.
Vă informăm că începând cu data de miercuri, 24 februarie a.c., se va prioritiza imunizarea împotriva SARS-CoV-2 a cadrelor didactice și a personalului auxiliar din creșe și grădinițe din județul Sibiu, prin disponibilizarea a 3 fluxuri noi de vaccinare în centrele existente, după cum urmează:
- CENTRUL DE VACCINARE FIX SB C17 – SHOPPING CITY ȘELIMBĂR – Comuna Șelimbăr, Şos. Sibiului, nr. 5 – două fluxuri de vaccinare cu ser produs de AstraZeneca, destinate persoanelor cu vârsta mai mică de 55 de ani
- CENTRUL DE VACCINARE FIX SB C1 – CENTRUL REDAL EXPO SIBIU – Municipiul Sibiu, Str. Johann Sebastian Bach, nr. 4 – un flux de vaccinare cu ser produs de Pfizer BioNTech, destinat persoanelor cu vârsta mai mare de 55 de ani
Cantitatea de vaccin disponibilă pentru imunizarea profesorilor va fi de 180 de doze rezervate zilnic, din care 120 de doze de vaccin AstraZeneca și 60 de doze de vaccin Pfizer BioNTech.
Noutatea constă în faptul că profesorii vor fi imunizați împotriva COVID-19 pe baza unor liste nominale cu persoanele care doresc sa se vaccineze, raportate către Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu, fără a fi nevoie de programarea acestora în platforma națională de vaccinare.
Până în prezent au fost centralizate 960 de cadre didactice de pe raza județului Sibiu care doresc să se imunizeze în perioada următoare, 544 fiind persoane cu vârsta sub 55 de ani, iar 416 fiind persoane cu vârsta peste 55 de ani.
”Menționăm că de la demararea campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 și până la momentul de față, în județul nostru a fost înregistrat un număr total de 873 de doze de vaccin administrate în cadrul personalului din unitățile de învățământ și creșe.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.