locurile de joacă din sibiu în prag de faliment - ”suntem cei mai marginalizați, nu am beneficiat de niciun sprijin”

Pandemia de coronavirus a generat efecte negative asupra mai multor sectoare de activitate. Economia întregii țări a avut de suferit mult și majoritatea operatorilor economici încă luptă din greu să-și reabiliteze sau măcar să poată menține în viață afacerile.

Printre cei mai afectați se numără sectorul Horeca, dar există segmente mult mai vulnerabile în această situație și care au fost neglijate de autorități, lipsindu-i de privilegiile și sprijinul de care cei industria Horeca au beneficiat.

Industria recreativă pentru copii a avut de suferit extrem de mult. Dacă afacerile din industria ospitalității au beneficiat de anumite subvenții de la stat și le-a fost permisă funcționarea la capacitate redusă, cu respectarea regulilor de distanțare și protecție, industria recreativă pentru copii a fost total marginalizată în acest sens. De aproape un an de zile, ușile locurilor de joacă s-au închis, iar proprietarii abia reușesc să facă față cheltuielilor de care nu-i scutește nimeni, indiferent că funcționează sau nu. Administratorii locurilor de joacă pentru copii au ajuns în pragul disperării. Aceștia spun că abia reușesc să facă față cheltuielilor, venind în fiecare lună cu bani de acasă pentru a menține afacerea, măcar la nivel de supraviețuire.

”Suntem disperați. Am avut un gând să-mi vând tot și să plecăm în străinătate”

Proprietara unui loc de joacă pentru copii din Sibiu spune că înfruntă cu greu această situație și că bussines-ul său în care a investit timp de opt ani de zile bani, timp și suflet, se află pe marginea prăpastiei.

”Din luna martie a anului trecut am fost nevoiți să suspendăm activitatea. Deși am sperat in fiecare lună că se vor lua decizii noi, că pe măsură ce se deschid anumite segmente de activitate vom urma și noi, dar nu a fost așa, așteptarea noastră s-a întins pe un an de zile iar strigătele noastre nu au fost auzite nici acum. Am achiziționat echipamente și produse costisitoare în speranța că o sa ni se permită să funcționăm, la capacitate redusă. Am cumpărat dezinfectanți autorizați, termoscannere, lămpi germicide pentru dezinfecție, absolut tot ce este necesar. La momentul actual, afacerea mea este compromisă, opt ani de zile în care am investit și am plătit contribuții la stat, am ajuns să ne rugăm la ziua de mâine. Oamenii sună în continuare  pentru petreceri, aniversări și suntem nevoiți să-i refuzăm. În toți acești ani am lucrat cinstit, am plătit impozite și tot ce am produs am investit iar. În luna decembrie am investit 50.000 de euro în echipamente noi care stau neatinse și nefolosite. Am ajuns să pun și casa în vânzare și am zis că plecăm in străinătate. Șomajul pe luna decembrie încă nu a intrat, oamenii vor ajunge să moară de foame. Vrem să ne facem auziți și luptăm din răsputeri să obținem și noi ceva, să fim băgați în seamă și să putem să ne resuscităm afacerile.”, spune Mihaela Apostol de la Zingo Planet Sibiu.

locurile de joacă din sibiu în prag de faliment - ”suntem cei mai marginalizați, nu am beneficiat de niciun sprijin”
Zingo Planet Sibiu

Loc de joacă pentru copii, închis la doar șase săptămâni de la inaugurare

Unul dintre cele mai recente locuri de joacă pentru copii din Sibiu a funcționat doar șase săptămâni. Afacerea a fost creată cu ajutorul fondurilor europene, iar la o lună și jumătate de la deschidere, pandemia a lovit România și activitatea a fost suspendată.

”Suntem afectați maxim, este foarte greu, noi am aplicat prin Fonduri Europene prin programul StartUp Nation. Pe lângă cei 40.000 de euro primiți, am contribuit și noi cu aproximativ aceeași sumă. Investiția a fost una destul de mare. Am amenajat spațiul și am funcționat doar șase săptămâni. Din 18 martie suntem închiși. Chiar dacă nu am funcționat,  proprietarul cere chiria, furnizorii cer bani, foarte puțini au acceptat și au înțeles situația noastră, majoritatea nu au făcut-o, cu plata chiriei am ajuns chiar în instanță. Cel mai frustrant este că a oamenii erau foarte încântați de locație, de curățenie, de personal, de tot și în continuare ne sună zilnic pentru petreceri de copii iar noi suntem nevoiți să-i refuzăm. Nici o ordonanță nu specifică nimic legat de noi, suntem marginalizați deși nu cred că în cadrul unui loc de joacă de 300 de metri pătrați este un pericol mai mare de infectare decât în mall, grădiniță sau școli. Să ne lase măcar cu 5-10 copii. Ne-am cumpărat termoscannere, dezinfectanți , șervețele dezinfectante, deși foloseam toate acestea și înainte de Covid. Este frustrant să vezi că toate ramurile sunt deschise și noi nu. ”, spune Crina Ignat, administratorul Star Play Sibiu.

locurile de joacă din sibiu în prag de faliment - ”suntem cei mai marginalizați, nu am beneficiat de niciun sprijin”
Zingo Planet Sibiu
locurile de joacă din sibiu în prag de faliment - ”suntem cei mai marginalizați, nu am beneficiat de niciun sprijin”
Zingo Planet Sibiu

Aproape un an de zile fără niciun venit, dar cu cheltuieli

O altă afacere din Sibiu este ajunsă în pragul disperării. O afacere de familie, în care soțul și soția au lucrat cot la cot pentru a susține bussines-ul și pentru a-l dezvolta, acum se află într-o situație critică.

”Sunt foarte afectată în sensul că eu cu soțul suntem administratori, nu suntem angajați. Noi doi muncind cot la cot am susținut această afacere iar acum nu am beneficiat de niciun venit, nici șomaj, nimic.  Singurul beneficiu a fost măsura 1 din granturi, care ne-a ajutat să supraviețuim până acum. Din 11 martie am suspendat activitatea Am crezut că va fi pe o perioadă determinată și ne-am prelungit agonia de la o lună la alta. Avem o frustrare maximă că sunt interzise evenimentele, însă acestea oricum se fac acasă, unde poate nu pot fi asigurate aceleași condiții ca într-un loc special amenajat, unde spațiul permite respectarea distanțării, unde sunt luate toate măsurile de igienizare și dezinfecție. Oamenii oricum organizează aniversările acasă, într-un apartament sau o garsonieră și noi, cei care am contribuit la bugetul țării, am plătit taxe, aducem bani de acasă să ne ținem în viață afacerile. Clienții  ne sună zilnic și îi refuzăm.”, spune Roxana Dinescu, administratorul Kids Events and Fun din Sibiu.

locurile de joacă din sibiu în prag de faliment - ”suntem cei mai marginalizați, nu am beneficiat de niciun sprijin”
Kids Events and Fun

O mare parte a companiilor din domeniul industriei recreative se află în imposibilitatea de a mai rezista pe piață, unele intrând deja în faliment, iar altele fiind evacuate din spațiile/centrele comerciale în care își desfășurau activitatea și executate silit sau acționate în instanță pentru recuperarea datoriilor acumulate din neplata chiriilor pentru perioada în care nu au funcționat. Mai mulți operatori economici din industria recreativă din toată țara s-au aliat și luptă pentru dreptate. Dorința lor este de a se face auziți și de a găsi o soluție care să le permită funcționarea. Aceștia au trimis mai multe adrese către cei din fruntea țării prin care și-au exprimat nemulțumirile și au cerut ajutor, însă nu au primit nici un răspuns concret.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. E adevărat ca mulți copii le simt lipsa, iar cei care își aniversează zilele acasă s-ar bucura de un spațiu mai mare și de alta atmosfera, chiar dacă invitații ar fi aceiași ca acasă…