Încep lucrările la rețeaua de canalizare de pe strada Podului. Șoferii sunt rugați să acorde atenție sporită în trafic
Timp de două luni de zile, printr-un contract derulat cu firma BIT DAR CONS SRL, Apă Canal Sibiu va înlocui rețeaua principală de canalizare menajeră DN 300 pe strada Podului, pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu străzile Pinului și Smârdan, segment ce măsoară aproximativ 500 ml. De asemenea, va fi executată racordarea la noua rețea a imobilelor de pe acest tronson de stradă.
Pe fondul desfășurării lucrărilor de reabilitare a rețelei de canalizare , Apă Canal Sibiu SA roagă toți participanții la trafic să respecte restricțiile de viteză și indicatoarele de avertizare montate în zonă si recomandă acestora, ca pe perioada lucrărilor, să evite zona afectată, având în vedere întreruperile de circulație ce au loc de luni până sâmbătă , între orele 08.00 – 17.00.
Apă Canal SA Sibiu își cere scuze participanților la trafic cât și locuitorilor din zona afectată pentru disconfortul generat de lucrări, la finalul cărora infrastructura de canalizare va putea funcționa la parametrii optimi.