Spitalul Județean Sibiu are în acest moment doi directori interimari- managerul general și directorul financiar. Consiliul de Administrație al Spitalului a hotărât că este necesar ca salariul directorului financiar să fie mărit considerabil, pentru că valoarea actuală nu este proporțională cu răspunderea postului.
Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Sibiu s-a întrunit vineri la prânz. Membrii Consiliului au discutat despre scoaterea la concurs a postului care în prezent este asigurat prin interimat. La concursul organizat în luna ianuarie niciunul din cei doi candidați nu au obținut notă de trecere. Al doilea concurs ar putea avea loc în luna martie, după finalizarea birocrației.
VEZI AICI DETALII DESPRE CONCURS ȘI NOTELE DERIZORII OBȚINUTE DE CANDIDAȚI
În aceeași ședință, Consiliul de Administrație a ajuns la concluzia că salariul acordat din fondurile proprii ale spitalului pentru acest post, de 7000 de lei brut, nu este în concordanță cu răspunderea mare generată de ocuparea unei astfel de funcții. Așa că s-a discutat despre creșterea salarială până la 10.000 de lei brut, diferența urmând a fi suportată din bugetul Consiliului Județean Sibiu. ”A fost o discuție, să vedem dacă se pot acorda acele sporuri permise de lege, pentru a crește salariul. Propunerea o vom înainta consiliului Județean și vom vedea dacă se va aproba”, a declarat Cornel Benchea, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Sibiu.
Mare măgărie. Pt unii se poate!!!! Trăiască CJ.