Violența în familiile din Sibiu, în creștere - Sute de fapte sesizate în 2020
Foto Arhivă

Peste 750 de fapte de violență intrafamilială au fost sesizate, în anul 2020, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Cele mai multe dintre ele au avut loc în orașe, astfel că tot aici au fost emise și cele mai multe ordine de protecție provizorii.

Violențele în familie au fost în creștere în anul 2020 în județul Sibiu. Peste 750 de astfel de fapte au ajuns în atenția polițiștilor. „Pe linia prevenirii violenței intrafamiliale, la nivelul județului au fost sesizate 760 fapte (+79 față de 2019), din care, în mediul urban 478 (+70 ), iar în mediul rural 282 (+9) fapte. Au fost emise 170 (+77) de ordine de protecție provizorii, 94 (+40) în mediul urban și 76 (+37) în mediul rural, iar instanțele de judecată au emis 185 ordine de protecție (cu 10 mai multe decât în 2019), 91 provenind din ordine de protecție provizorii”, se arată într-un raport al IPJ Sibiu.

Criminalitatea în scădere în mediul rural

Criminalitatea stradală a scăzut față de anul 2019 cu 260 fapte (-40,81%), de la 637 la 377 fapte.

Criminalitatea în mediul rural înregistrează un trend descendent al infracționalităţii sesizate cu 219 fapte, de la 3.119 infracțiuni în 2019, la 2900 infracțiuni în 2020 (-7,02%).

Ultima oră