programările pentru vaccinarea cu pfizer și moderna reluate de la mijlocul lui martie
FOTO Profimedia

Imunizarea cu al treilea vaccin anti covid, cel de la AstraZeneca, a început în data de 15 februarie. Mai sunt câteva alocuri libere în centrele din toată țara. Cât despre Pfizer și moderna, momentan dozele sunt folosite pentru rapeluri, iar noi programări vor fi disponibile în platformă din 15 martie, scriu stirileprotv.ro.

Până acum s-au programat pentru vaccinul AstraZeneca peste 150.000 de persoane la nivel naţional. Şi au mai rămas aproximativ 100.000 de locuri disponibile, pentru că în fiecare zi au fost suplimentate pe platformă.

Nu mai este însă niciun loc în Capitală şi în judeţul Ilfov.

Mulţi oameni întreabă pe contul de Facebook RoVaccinare când vor fi disponibile locuri noi pentru vaccinurile Pfizer şi Moderna, în condiţiile în care persoanele cu vârsta peste 55 de ani nu se pot programa la serul AstraZeneca.

Potrivit Centrului Naţional de Coordonare a Vaccinării, următoarele locuri libere pentru Pfizer şi Moderna vor fi disponibile începând cu 15 martie. Cam cu o săptămână înainte, ele vor fi încărcate pe platforma astfel încât cei interesaţi să îşi rezerve locurile.

Până acum la nivel naţional cele mai multe persoane au fost vaccinate cu Pfizer, peste 630.000, urmate de Moderna şi Astra Zeneca. Iar numărul reacţiilor adverse este mic comparativ cu numărul dozele administrate.

Iar în ultimele 24 de ore, cele mai multe vaccinuri au fost de la Pfizer, AstraZeneca este pe locul 2 şi Moderna pe 3 la număr de persoane vaccinate. În privinţa reacţiilor adverse constatate în uiltimele 24 de ore, cele mai multe în număr de 87 au fost raportate pentru serul AstraZeneca.

Este important de precizat că de pe 27 decembrie şi până în prezent, pe teritoriul României autorităţile nu au raportat nicio reacţie adversă gravă la niciunul dintre cele 3 seruri.

Ultima oră

Comentariul meu