mărturiile sibienilor vaccinați anti covid - ”adevăratul calvar a fost după rapel”
Sursa: doc.ro

Ne aflăm în cea de-a doua etapă de vaccinare, care a debutat în data de 18 ianuarie. În această etapă sunt eligibile persoanele cu grad de risc ridicat: vârstnicii din centrele rezidențiale, adulții cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele care suferă de boli cronice, precum și cele care desfășoară activități în domenii esențiale.

La fel ca și în cazul oricărui vaccin, pot apărea diverse reacții adverse, care reprezintă modul de manifestare al organismului față de vaccin. Serul imunizant stimulează sistemul imunitar să producă anticorpii care vor proteja organismul împotriva infecției cu noul coronavirus. Oamenii reacționează diferit la vaccin. Unii au reacții adverse minime sau deloc, în timp ce alții se pot simți foarte rău și pot avea diverse simptome precum febra, dureri musculare, dureri de cap sau frisoane. Am discutat cu câțiva sibieni care au fost vaccinați cu serul Pfizer și care au făcut ambele doze, pentru a prezenta o imagine completă a procesului de imunizare, dar și a efectelor de după.

Vezi și REPORTAJ – Prima zi de vaccinare la Sibiu – Programări decalate, dar oamenii au așteptat răbdători la coadă

Am selectat patru sibieni de diferite vârste, care au povestit cu lux de amănunte experiența lor cu vaccinul Pfizer și reacțiile adverse care au apărut după administrarea primei doze, dar și după rapel.

Alexandra, 23 de ani, angajată într-un domeniu cheie

Alexandra a fost programată pentru administrarea primei doze de vaccin în data de 23 ianuarie. Tânăra spune că inițial a fost puțin indecisă și a avut anumite frici, dar după ce s-a documentat mai bine a hotărât că cea mai bună alegere pentru ea ar fi să se imunizeze împotriva noului coronavirus. Zis și făcut. În data de 23 ianuarie la ora 11:00 a fost prezentă la centrul de vaccinare din cadrul Redal Expo Sibiu.

Pentru a vedea procesul de vaccinare de la A la Z, vezi VIDEO – Procesul de vaccinare de la Sibiu – Turul singurului centru funcțional în oraș

Prima doză i-a imobilizat brațul

”După efectuarea triajului și completarea formularelor necesare, am fost îndrumată spre cabina de vaccinare, unde asistentele m-au așteptat cu serul pregătit. Deși nu mi-a fost frică, am ținut să întreb dacă mă va durea, la care asistenta drăguță a zâmbit și mi-a răspuns încurajator, spunând că nu va durea mai tare decât o înțepătură de țânțar. A avut dreptate. Am simțit înțepătura în sine, la fel ca orice injecție și atât. Am așteptat cele 15 minute și am plecat liniștită spre casă. La aproximativ o oră am avut o senzație foarte pronunțată de sete și o ușoară durere de cap, dar care nu a mai avansat. Abia spre seară, la cam 10-12 ore după vaccin a început să mă doară la locul injectării, durerea evoluând și răspândindu-se în tot brațul. A doua zi a fost apogeul durerii. Mâna mea a fost practic imobilizată, nu puteam nici să o ridic, nici să o mișc foarte tare, nu puteam suporta nici plapuma pe mâna respectivă. Durerea resimțită era ca o febră musculară foarte foarte puternică. La două zile după, mă mai durea doar daca atingeam locul, iar după a treia zi a dispărut orice disconfort.”, povestește Alexandra.

Adevăratul ”calvar” a fost după rapel

”Calvarul”, cum îl descrie Alexandra, a fost după rapel. În cazul vaccinării cu serul Pfizer, a doua doză se administrează la un interval de 21 de zile, respectiv data de 13 februarie pentru Alexandra. Având în vedere că prima doză pregătește sistemul imunitar, la rapel, corpul este deja pregătit să lupte cu virusul. Astfel, reacțiile adverse după a doua doză pot fi mai severe. Alexandra știa acest lucru și deși era conștientă că este normal, nu a crezut că va fi chiar așa.

”Deși știam că pot avea reacții adverse mai severe, eram cumva aproape sigură că eu nu voi avea nimic, nu știu de ce, aveam așa un feeling. În data de 13 februarie, la ora 11:00 m-am prezentat la centrul de vaccinare. Deja știam cum decurge totul, așa că am trecut rapid prin toate formalitățile și am ajuns pe scaunul de vaccinare. Totul s-a desfășurat exact ca și la prima doză. Am plecat după cele 15 minute fără niciun simptom și fără niciun disconfort sau durere. La 12 ore după a început calvarul. Stări foarte ciudate pentru mine. Dureri musculare, dureri în tot corpul și de cap. Am început să tremur, îmi era ba frig, ba cald, ba tremuram, ba mă lua cu transpirații reci. Ca să nu mai povestesc de felul în care arătam, albă la față și extrem de palidă. Mă dureau oasele, simțeam o durere nemaiîntâlnită până atunci, efectiv simțeam ca și cum mi-ar zdrobi cineva oasele, iar încercarea de a face orice mică mișcare accentua și mai mult durerea. Mai târziu m-a luat și senzația de vomă. La recomandarea medicului am luat un paracetamol și durerile s-au atenuat puțin, astfel încât am reușit măcar să adorm. Noaptea  a trecut greu, am dormit foarte puțin. A doua zi dimineața m-am trezit cu aceleași stări, dar și cu un bonus: temperatura de 37,2 și a început să mă doară și brațul. Toată ziua am avut această stare, am luat un paracetamol, însă temperatura a continuat să crească, ajungând spre seară până la 37,7. La recomandarea medicului, am mai luat un antitermic și spre seară am fost mai bine. A treia zi nu am mai avut acele simptome, însă starea de moleșeală persistă și acum, la cinci zile după vaccin” a mai relatat Alexandra.

Mihai, 42 de ani, angajat în prima linie, vaccinat la o lună după infectare

Povestea lui Mihai este mai deosebită. În luna decembrie a anului trecut, acesta a fost infectat cu Covid-19. Boala a avut o evoluție rapidă și l-a afectat destul de mult. Simptomele au durat aproximativ nouă zile, după care Mihai s-a vindecat. În luna ianuarie, acesta a fost programat pentru vaccinare.

”După prima doză m-am simțit îngrozitor, probabil cum încă aveam anticorpi în organism. Câteva zile am fost efectiv imobilizat la pat, cu temperatură și stări de rău, dureri musculare și dureri de cap severe. Mă simțeam lipsit de vlagă, nu aveam puteri, nu aveam nici poftă de mâncare. M-au ajutat medicamentele de răceală și antitermicele. După rapel a fost mai bine. Am avut aproximativ aceleași reacții adverse dar la o intensitate mult mai mică și au durat mai puțin.”, povestește Mihai.

Ilinca, 24 de ani, activează într-un domeniu cheie

Ilinca face parte din categoria ”fericiților” care nu au avut reacții adverse severe. Dureri ușoare după prima doză și aproape niciun disconfort după rapel.

”Imediat după prima doză de vaccin mi-a amorțit brațul, apoi am simțit furnicături în palmă. Senzația a durat vreo trei zile, timp în care am simțit durere la locul injectării. Nu au fost reacții alergice majore. Cât despre cea de-a doua doză, la care am fost programată la trei săptămâni distanță, nu a fost prezentă nici măcar o reacție. Nu m-a durut brațul, nu am fost obosită, nu m-am simțit deloc rău. Starea mea generală a fost bună, astfel că am putut să-mi continui activitățile de zi cu zi.”, a relatat Ilinca.

Citește și REPORTAJ: Cum a fost la vaccinare – Nu ne-a băgat nimeni cipuri 5G

Lucian, 66 de ani, cadru militar în rezervă

Deși are o vârstă, domnul Lucian a fost cel mai ”privilegiat” dintre toți. Acesta nu a avut reacții adverse nici după prima doză, nici după rapel. Nimic, absolut nimic.

”Nu am avut nimic, nu am avut nici măcar dureri la locul injectării. Atât după prima doză, cât și după rapel, am fost exact ca înainte. Nu m-a durut nimic și nu am avut niciun disconfort.”, a declarat pentru Ora de Sibiu, domnul Lucian.

Vaccinul este eficient dacă nu am avut reacții adverse?

Răspunsul este DA. Deși dezvoltarea reacțiilor adverse este un semn că sistemul imunitar răspunde vaccinului și că acesta funcționează, nu înseamnă că absența reacțiilor semnalează faptul că vaccinul nu ar funcționa. Oamenii reacționează diferit. Vaccinul funcționează, doar corpul reacționează în alt mod.

Vaccinul nu ne scutește de respectarea măsurilor

Faptul că ați făcut vaccinul vă oferă o protecție împotriva virusului Sars Cov-2, însă nu garantează un scut de apărare de sută la sută. Vă recomandăm să respectați regulile de protecție atât timp cât autoritățile mențin aceste măsuri valabile.

Menționăm faptul că acest articol nu are ca scop influențarea cetățenilor pentru sau împotriva vaccinării, fiind o relatare transparentă, care confirmă faptul că fiecare organism reacționează diferit.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu