Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti covid din România, a spus că toate cele trei vaccinuri folosite au o eficiență către 100%. Protecția oferită împotriva infectării cu covid 19 ar dura cel puțin un an scriu stirileprotv.ro.
Toate cele trei vaccinuri autorizate pentru folosire în România- Pfizer, Moderna și AstraZeneca- protejează aproape 100% împotriva formelor grave și deces provocat de Covid-19, a declarat marți dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV).
Conform acestuia, ”protecția oferită de cele 3 vaccinuri durează cel puțin 1 an”.
În prezent, aproape 90% din cadrele medicale au fost vaccinate până acum, iar de la începutul campaniei de vaccinare rata de incidență a infecției în spitale a scăzut cu 87%.
Per total, ”observăm o reducere de peste 60% a cazurilor de îmbolnăvire” la nivel național, a precizat dr. Valeriu Gheorghiță.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, s-au vaccinat cu Pfizer (de pe 27 decembrie până în prezent) 629.215 de persoane, cu Moderna (de pe 4 februarie) – 60.916 persoane, iar cu AstraZeneca (de pe 15 februarie) – 6.218 persoane.
Președintele CNCAV a anunțat implementarea, de pe 1 martie, a vaccinării cu prioritate a personalul din învățămant. În acest scop, ”se vor face centre mobile la Casa Corpului Didactic din fiecare județ”.
Până acum, în România au ajuns peste 1.560.000 de doze de vaccin, dintre care peste 1,18 milioane de doze au fost deja administrate.
În ceea ce privește consumul de alcool, ”în ziua vaccinării sau după nu există impact asupra eficacității sau siguranței vaccinului”.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai precizat că, în acest moment, recomandarea este de administrare a două doze de vaccin chiar la persoanele care au fost infectate cu Sars-CoV-2.