Liderul senatorilor AUR - ”Șoșoacă va fi revocată din toate funcțiile din Parlament”
foto: Agerpres

Claudiu Târziu, liderul senatorilor AUR, a declarat că Diana Șoșoacă, parlamentar ales din partea AUR, dar exclusă apoi din partid, va fi revocată din toate funcțiile deținute în Parlamentul României, adică din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi din cea de membru al Comisiei juridice scrie digi24.ro.

„Partidul AUR a exclus-o din rândurile sale pe doamna Diana Şoşoacă, după cum ştiţi. Prin urmare, o revocăm din toate funcţiile pe care le deţine ca membru al grupului AUR, aşa încât propunem ca doamna Şoşoacă să nu mai facă parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, respectiv, Comisia juridică din cadrul Senatului”, a declarat Târziu.

Liderul senatorilor AUR - ”Șoșoacă va fi revocată din toate funcțiile din Parlament”

El a precizat că locul de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor va fi luat de Rodica Boancă, iar cel de membru al Comisiei juridice de Dorin Cristian Mate.

În replică, Diana Şoşoacă a afirmat că a aflat din presă de faptul că nu mai are susţinerea grupului parlamentar AUR şi că ar fi fost exclusă, afirmând că nu a fost notificată cu privire la aceste aspecte.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică