Relația dintre Diana și Viorel - Criminalul din Arhitecților „o bătea și o scuipa. Era instabil psihic”

Diana avea aproape 31 de ani. Era mamă, fiică, soră și o prietenă de nădejde. Toți apropiații săi au doar cuvinte de laudă despre ea. Tânăra a fost ucisă cu sânge rece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în propriul apartament din Cartierul Arhitecților. Ucigașul este fostul ei iubit, descris de oamenii care l-au cunoscut ca fiind un om extrem de gelos și instabil psihic.

Teribilul eveniment a avut loc sâmbătă noaptea, pe strada Octav Doicescu din Cartierul Arhitecților din Cisnădie.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Diana și Viorel s-au întâlnit, sâmbătă seară, în oraș, după care s-au deplasat la locuința femeii. Discuțiile dintre cei doi au degenerat. S-au îmbrâncit reciproc, după care Diana l-ar fi zgâriat în zona feței și l-a lovit cu un ibric în cap pe Viorel. Potrivit declarației inculpatului, la un moment dat victima ar fi venit spre el cu un cuțit, moment în care acesta i l-ar fi întors înspre gât. Acesta a lovit-o la nivelul feței și membrelor, iar apoi a înjunghiat-o de douăzeci de ori la nivelul gâtului și toracelui cu un cuțit de bucătărie. CITEȘTE MAI MULTE AICI.

Cum s-a cunoscut Diana cu ucigașul

Apropiații Dianei spun că, încă de la începutul relației cu Viorel, omul a fost extrem de agresiv. Acesta a fost și motivul pentru care tânăra și-a dorit să rupă legătura cu el, astfel că, în luna decembrie, a obținut și un ordin de protecție care îl obliga pe bărbat să nu se mai apropie de ea. Omul a încălcat acest ordin de trei ori.

„Diana era dispeceră la o firmă de transport atunci când l-a cunoscut pe Viorel. La acea vreme era căsătorită. Era o femeie respectabilă, cu un copil și un soț muncitor. El lucra pe camion, iar împreună mai aveau două camioane proprii, pe care tot ea le dispecera. Erau o familie tânără, de succes. Însă dintr-odată, ea a dat cu piciorul la tot și s-a încurcat cu acest criminal. În momentul în care a ieșit la iveală că se întâlneau, eu i-am zis că îl cunosc mai bine și că nu o sfătuiesc să continue relația cu el. Se vedea că are probleme grave. La nici trei luni de relație, el o bătea, o scuipa și o jignea. Însă ea nu a avut curajul să apeleze la nimeni, să strige după ajutor. A apelat mai apoi la lege, a obținut ordinul de protecție. A ajutat-o cu ceva legea? Cu nimic”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, un cunoscut al celor doi.

VEZI AICI IMAGINI VIDEO CU CRIMINALUL

Cunoscuții spun că sibianca era urmărită de individ

După ce Diana a pus punct relației, Viorel nu a putut accepta acest lucru. S-a mutat în același bloc cu ea, pe același etaj, și-a montat o cameră de supraveghere pe colțul balconului pentru a avea acces la locurile de parcare și la intrarea în imobil și o urmărea constant. Totul pentru a putea fi el în control. Apropiații spun că făcuse o obsesie pentru femeie.

„Era dus cu capul, îmi pare rău să spun asta. Era instabil psihic. Omul îli crea propria istorie în cap, aveam o imaginație bolnavă. Spunea lucruri care nu aveam legătură cu realitatea, distorsiona adevărul și inventa lucruri. Am lucrat cu el o vreme și de la început comportamentul lui mi-a dat de gândit. După despărțirea de Diana, s-a mutat fix în blocul ei și a montat o cameră de luat vederi ca să o urmărească. A lucrat o vreme pe comunitate pe camion, dar după, ca să aibă control asupra ei, s-a angajat la o firmă din Sibiu. A făcut toate lucrurile acestea pentru că își dorea să fie mai aproape de ea, să o poată controla. Femeia asta a avut o viață grea din cauza lui”, a mai spus un cunoscut de-al celor doi.

Prietena Dianei: „A amenințat-o cu moartea”

Una dintre prietenele Dianei a povestit, pentru Ora de Sibiu, că tânăra a fost amenințată cu moartea. Mai mult decât atât, bărbatul l-ar fi șicanat în trafic pe tatăl sibiencei.

„El a încălcat ordinul de protecție după o săptămână. A sunat-o și a amenințat-o cu moartea. O urmărea pe Valea Oltului și intra cu mașina pe contrasens să dea în ea și familia ei… Mai rău de atât, a intrat cu TIR-ul pe contrasens să-l lovească pe tatăl ei, care este tot șofer, undeva pe la Turda. Diana s-a plâns, în repetate rânduri, prietenilor. Ne spunea că o amenință și că a încălcat ordinul de protecție”, spune una dintre prietenele tinerei ucise.

Deși avea un ordin de protecție împotriva agresorului, Diana nu a fost protejată. Prietenii fetei au un gust amar după toată această poveste. „Supărarea mea personală este faptul că acest ordin de restricție nu a ajutat-o la absolut nimic. O simplă hârtie care nu te protejează. Femeile nu sunt protejate deloc în țara asta. Ea a apelat așa cu trebuie. A apelat la lege, dar legea nu a apărat-o sub nicio formă”, mai spune un prieten de-ai Dianei.

Ultima oră