Șelimbărul a intrat în scenariul roșu - Rata de infectare de peste 3

Rata de infectare în localitatea Șelimbăr a sărit de trei cazuri la mia de locuitori, astfel că se impun din nou restricții, fiind în scenariul roșu.

Localitatea Șelimbăr a intrat sâmbătă în scenariul roșu, având o rată a incidenței la mia de locuitori în ultimele 14 zile mai mare de 3. Localitatea poate ieși din acest scenariu doar în 26 februarie, în situația în care la această dată rata incidenței va fi mai mică de 3.

Sâmbătă, în Șelimbăr, rata de incidență era de 3,19, cu 38 de cazuri active la 11.928 de locuitori. În celelalte trei localități care formează comuna Șelimbăr, Bungard, Veștem și Mohu nu există niciun caz activ de Covid-19.

Măsurile care se aplică localităților cu incidență de peste 3 la mia de locuitori:

ART. 1. Pentru localităţile cu incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de peste 3/1000 de locuitori la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se pun în aplicare următoarele măsuri din H.G. 35/2021:
– În conformitate cu prevederile art. 1, alin. (7) din Anexa 3 la H.G. 35/2021, pentru o perioada de 14 zile organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
– În conformitate cu prevederile art.6, alin. (1) din Anexa 3 la H.G. 35/2021, pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
– În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi anterior care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
– În conformitate cu prevederile art.6, alin. (2) din Anexa 3 la H.G. 35/2021, pentru o perioada de 14 zile activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoane cazate în cadrul acestor unităţi;
– În conformitate cu prevederile art.6, alin. (6) din Anexa 3 la H.G. 35/2021 prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;
– În conformitate cu prevederile art. 10, alin. (2) din Anexa 3 la H.G. 35/2021, pentru o perioada de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
-Instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea pandemiei cu COVID-19 îşi vor intensifica măsurile de supraveghere şi control pe teritoriul respectivelor localităţi.

Ultima oră