Șoferul unui autoturism a fost dus la spital în noaptea de sâmbătă spre duminică după ce s-a răsturnat cu mașina la Orlat.
Un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină în localitatea Orlat acolo unde un bărbat s-a răsturnat cu mașina într-un șanț.
„În jurul orei 04:30, un echipaj SMURD a intervenit în localitatea Orlat unde un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și s-a răsturnat în șanț”, anunță Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
La fața locului s-au acordat îngrijiri unui bărbat, iesit din autoturism, care a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism cranio-facial.