Strigător la cer! Situație de neînchipuit într-o instituție de învățământ din Sibiu. Un elev de clasa a IX-a înjură și amenință profesorii cu moartea, detaliind cu lux de amănunte cum ar vrea să-i omoare, dascălii ajungând să nu poată dormi noaptea din cauza coșmarurilor care îi chinuie.
Un elev de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic ”Cibinium” din Sibiu se declară nemulțumit de atitudinea profesorilor și în special a dirigintei, care, spune el, este responsabilă de faptul că el s-a ales cu nota doi la purtare pe semestrul I.
”Țin să fac public ceea ce am de spus, căci nimeni nu a fost dispus să îmi asculte opiniile și lucruri pe care aveam de gând să le declar. Totul a început în prima zi a anului școlar, când i-am spus dirigintei că în cazul în care vor exista neînțelegeri între mine și vreun cadru didactic/auxiliar, voi încerca să rezolv pe cale amiabilă problema, dar fără alte recursuri consecințe. Până la finele semestrului am avut mai multe discuții în contradictoriu, fie cu unii profesori, fie cu portarul (din care a rezultat o îmbrâncire, dar mai apoi am ajuns cu diriginta la comun acord să nu depun plângere). Discuțiile s-au purtat atât în mediul online cât și la școală propriu-zis. În urma acestor lucruri, diriginta a i-a solicitat pe părinții mei să vină la școală. La revenire, am avut parte de o ceartă groaznică cu ai mei, diriginta a spus că am amenințat-o, a spus că nu mă împac cu colegii. Orice lucru ar fi spus de mine, eu ieșeam oaia neagră. La final de semestru, s-a întrunit consiliul profesoral pentru a-mi decide nota la purtare, care a ieșit 2 (doi). ”, spune A.T.
Profesor-problemă sau elev-problemă?
Contactată de Ora de Sibiu, diriginta clasei a fost șocată să audă pretențiile pe care le are elevul și de acuzațiile pe care i le adresează. Profesoara a expus o altă versiune, cu totul și cu totul diferită față de cele spuse de elev. Aceasta a povestit cu vocea tremurândă cât de dificil îi este în această situație și că nu știe ce să mai facă pentru a putea găsi limbă comună cu acest elev.
”Este un elev dificil, de când a venit în școală a avut o atitudine autoritară, încearcă să fie lider și să conducă el colectivul. Am încercat mereu să vin în întâmpinarea elevilor, să-i ajut cu ce pot și credeți-mă, mai am doi ani până la pensie, lucrez de o viață cu copiii dar nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva, să am coșmaruri noaptea și să-mi fie frică să înceapă fizic școala. M-a amenințat cu moartea, și nu doar o dată. Am încercat să facem demersuri, am vorbit cu părinții, a discutat și psihologul școlii cu el dar refuză consilierea.”, a spus diriginta.
Două dosare penale la doar 16 ani
Elevul are două dosare penale pentru comportamentul agresiv la școală. Primul a fost declanșat de comportamentul injurios și agresiunea verbală la adresa unui coleg de clasă, pe care l-ar fi amenințat cu moartea.
”Eram la orele online, pe finalul orei, colegul a pomenit ceva de teste și eu i-am zis ”taci, că te omor”. Părinții lui au depus plângere la poliție. Am primit invitație la secția de poliție, am dat declarații și am vorbit cu părinții, mama lui a spus ca mama lui nu depune mai departe plângere penală.”, a confirmat elevul.
Existența celor două dosare penale este confirmată de Poliția Sibiu.
”Am fost anunțați de profesori și de colegii de la Secția 1, acolo unde familia unui coleg a depus plângere privind amenințarea fiului lor de către acest elev. Sesizarea s-a finalizat prin împăcarea părților. La momentul actual, pe numele minorului mai există un dosar, care este în cercetare la Biroul Investigații Criminale Sibiu.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.
Elevul riscă să rămână repetent
În aceste condiții, elevul riscă să rămână repetent. După audierea înregistrărilor în care acesta amenința profesorii, Ora de Sibiu a luat din nou legătura cu minorul. Acesta a recunoscut faptul că nu a folosit cel mai potrivit mod de a comunica și de a încerca să rezolve problema, însă își menține poziția, spunând că nu merita nota doi la purtare și că cea mai mică notă pe care putea să o obțină justificat este nota patru, dar nicidecum doi. Acesta a mai adăugat faptul că refuză se accepte consilierea psihologică gratuită, deoarece a mai încercat și în trecut și că totul s-a încheiat cu afirmația specialistului: ”cu el este imposibil de lucrat”, iar adolescentul susține că el nu are nevoie de așa ceva.
Ce măsuri se pot lua și cine este responsabil
Reprezentanții poliției spun că la momentul actual se fac cercetări la Biroul Investigații Criminale Sibiu și că sunt planificate niște măsuri educative, la care vor participa toți elevii clasei.
”Polițiștii monitorizează situația, iar colegii din cadrul Serviciului de Siguranță Școlară au planificat o intervenție cu toți elevii clasei respective, iar subiectul abordat va fi răspunderea penală a minorului.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.