revin ninsorile și gerul la sibiu - temperaturile ajung și la minus 15 grade

Meteorologii sibieni spun că vremea se răcește din nou. După o săptămână în care ne-am bucurat de soare și de o vreme extrem de plăcută, temperaturile scad și vor ajunge până la -15 grade Celsius. Revin și ninsorile, în special în zonele montane.

Potrivit meteorologilor sibieni, ne mai bucurăm de încă o zi cu temperaturi ridicate, după care, începând de joi seara, se lasă frigul. Timp de o săptămână, temperaturile vor fi negative atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții, și vor ajunge chiar și la -15 grade Celsius.

În municipiul Sibiu va începe să ningă în noaptea de joi spre vineri. Totodată, în zonele montane, în Păltiniș și la Bâlea Lac, vântul va sufla cu putere. Și aici sunt așteptate ninsori.

„Se va înregistra o răcire a vremii, pe o circulație de aer polar, care coboară din Nordul Europei. Se vor semnala și intensificări ale vântului, mai ales în următoarele zile. Așteptăm și ninsori, însă mai consistente la munte”, spun meteorologii sibieni.

Dacă până acum a fost foarte cald pentru luna februarie, începând de vineri se lasă din nou frigul, temperaturile fiind mai scăzute decât normalul perioadei. Pasajele acestea sunt normale iarna, explică meteorologii.

Ultima oră

Comentariul meu