Intervenții speciale ale pompierilor - Trei uși deblocate de urgență în Sibiu
Foto Arhiva

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în acest sfârșit de săptămână, unui număr de peste 110 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.

Printre acestea, se numără și trei deblocări de uși în Sibiu. Din fericire, nu au fost semnalate victime sau decese în locațiile respective, fiind vorba despre persoane în vârstă care nu au răspuns la telefon, iar rudele sau vecinii au fost îngrijorați.

”În ceea ce privește cele trei solicitări venite pe numărul de urgență 112, din partea cetățenilor în acest sfârșit de săptămână pentru deblocarea unor uși de apartamente în scopul facilitării accesului echipajelor medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale unor cetățeni cu probleme de sănătate, pompierii militari sibieni au răspuns prompt după cum urmează :

  • În seara zilei de 06.02.a.c., în jurul orei 21:20 un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Sibiu a fost solicitat să intervină în sprijinul unui echipaj SAJ, în municipiul Sibiu, str. 9 Mai unde se afla o persoană care nu răspundea la telefon. Până la sosirea forțelor, fiul proprietarului a deschis ușa imobilului cu cheia facilitând accesul echipajului medical.
    Nu a fost necesară intervenția forțelor ISU.
  • În dimineața zilei de 07.02.a.c., în jurul orei 9:00, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD au fost solicitați să intervină în municipiul Sibiu, Aleea Frații Buzești, la parterul unui bloc pentru deblocarea ușii unui apartament unde o persoană de sex feminin, de cca 76 era căzută în locuință. Forțele ISU au pătruns pe geamul bucătăriei, facilitând accesul echipajului SMURD care a acordat îngrijiri medicale femeii, conștiente.
  • În data de 07.02.a.c.in jurul orei 18:20 un echipaj de descarcerare și autospeciala de salvare și Interventie la înălțime au fost solicitați să intervină în municipiul Sibiu, str. Țiglari unde o femeie de cca 74 de ani nu răspundea la ușă și nici la telefon.
    La fața locului nu a necesitat intervenția forțelor deoarece femeia se afla în casă fără probleme medicale.”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Intervenții speciale ale pompierilor - Trei uși deblocate de urgență în Sibiu

Alte intervenții la care au răspuns prompt pompierii militari

  • 106 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 3 deblocări ale unor uși de apartament în municipiul Sibiu, Str. 9 Mai, Aleea Frații Buzești și str. Țiglari;
  • Un incendiu produs în sera zilei de vineri, 05 februarie.a.c în jurul orei 20:50 la un adăpost improvizat situat în zona de câmp ,str. Ștefan cel Mare, municipiul Sibiu. A ars adăpostul pe o suprafață de cca 5 mp din cauza utilizării focului deschis în spații deschise. Nu au fost victime. Incendiul a fost lichidat prompt de către pompierii militari ai Detașamentului Sibiu.
  • Cel de-al doilea incendiu s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă și a afectat
    acoperișurile a două case de vacanță aparținând unui complex turistic situat pe Valea Avrigului. Incendiul, pornit de la coșul de fum al centralei termice, neprotejat corespunzător față de elementele combustibile, a mistuit acoperișurile celor două case de vacanță și au deteriorat interioarele acestora. Din fericire, nu au fost victime. Turiștii s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor.

Intervenții speciale ale pompierilor - Trei uși deblocate de urgență în Sibiu

Totodată, în acest sfârșit de săptămână reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au participat împreună cu alte structuri ale M.A.I. la efectuarea controalelor pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Aceștia au efectuat un număr de 50 de controale și au identificat 5 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii Sars-Cov-2 fiind aplicate 5 avertismente.

Intervenții speciale ale pompierilor - Trei uși deblocate de urgență în Sibiu

”Menționăm faptul că misiunile au cu preponderență un caracter preventiv, scopul urmărit nefiind aplicarea sancțiunilor ci conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție instituite de autorități.”, transmit reprezentanții ISU Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică