Peste 10.000 de sibieni au plătit deja taxa de gunoi - Nu scapă de majorări

De când s-a pus în discuție noul regulament de calcul al taxei de salubrizare, majoritatea sibienilor s-au declarat împotriva lui, pentru că îi nedreptățește pe cei mai mulți. Poate, în speranța că vor plăti după vechea formulă de calcul, mii de sibieni au mers la ghișeele primăriei pentru a plăti taxa de gunoi integral, pe tot anul.

1.304 sibieni au plătit taxa de salubrizare integral, pentru tot anul 2021, probabil în speranța că dacă plătesc înainte de intrarea în vigoare a noului regulament vor scăpa de majorări.

S-au înșelat însă, pentru că, după intrarea în vigoare a regulamentului ce a fost votat vineri, 5 februarie, se vor face regularizări, iar cei care au plătit deja vor fi nevoiți să mai facă un drum la ghișeu, pentru a plăti diferența.

Acest lucru a fost explicat de Dorin Nistor, secretarul Primăriei Sibiu, explicând de ce a fost nevoie de convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local pentru aprobarea noului regulament. ”Motivul convocării este fundamentat din prima zi a anului 2021 când s-a născut urgența. Adică, prin intermediul Direcției Fiscale trebuie emise deciziile de impunere pentru taxe și impozite, lucru ce nu se mai poate amâna. Mai ales că deja 10.304 sibieni au plătit integral, pentru tot anul, taxa de salubrizare. Aceste taxe vor trebui regularizate, iar astfel toți acești contribuabili vor trebui deja chemați înapoi la ghișeu. Orice zi de întârziere ne pune în imposibilitatea de a prelua taxele și impozitele, de aici nevoia de a convoca ședința de îndată”

 

Ultima oră